Duminică, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, se declară îngrijorat de această prognoză.

„Am văzut în fiecare seară la TV tot felul de specialiști care anunțau ce se va întâmpla, că va fi rău. În martie și aprilie n-am avut o creștere a numărului de cazuri. Românii au fost extrem de responsabili de Paște și 1 Mai Acest studiu nu a ajuns pe masa mea, acest studiu nu e făcut de CNSU. Oficial nu s-a dezbătut în CNSU o asemenea situație mega dramatică”, a declarat ministrul de Interne.

Vela a precizat că există o creștere, că sunt focare, însă aceste pot fi gestionate de autorități dacă vor comunica mai bine cu populația.

„Nu luați în calcul știri alarmiste. Nu cred că trebuie să ne ocupăm tot timpul, toată energia cu studiile unora. Este clar că avem o creștere, că avem focare, că acestea sunt regionalizate în anumite zone, nu e la nivel național. Dacă ne concentrăm spre a comunica mai bine, spre a explica cetățenilor din acele zone eu cred că acest nivel de alarmare și dinamica acestei creșteri se va opri și va fi într-un platou și apoi în coborâre”, a mai declarat ministrul.

Numărul de cazuri de coronavirus a crescut în România cu 54,3% faţă de săptămâna trecută, iar prognoză realizată de compania Avantera pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență arată că nu încape îndoială: avem o creştere supra-exponenţială a cazurilor de coronavirus în România.

Potrivit documentului, la mijlocul lunii august vom avea probabil între 42.447 şi 58.400 cazuri active, dintre care 2.122 - 4.088 în terapie intensivă.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și