”La tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul la categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Giurgiu, iar costul celor 3 variante simple a fost de 21,50 de lei”, a transmis, joi seară, Loteria Română.

Premii Loto câştigate joi, 3 noiembrie 2022
Sursa citată de news.ro a precizat că, la tragerea Loto 6/49, s-au mai câştigat 9 premii la categoria a II-a în valoare de 15.657,03 de lei. ”Biletele norocoase au fost jucate la agenţii din Piteşti, Constanţa, Cernavoda, Slanic Prahova, în sectoarele 1, 3, 5 şi 6 din Bucureşti şi la un terminal POS dintr-o locaţie parteneră”, a mai transmis compania. La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul la categoria a II-a în valoare de 83.253,80 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Constanţa.

Este cel mai mare premiul câştigat la Loto 6/49 anul acesta. Pe 27 martie, fusese câştigat un premiu la Loto 6/49 în valoare de 14.823.497,68 lei (aproximativ 3 milioane de euro). Anul acesta, tot în martie, s-a câştigat şi un premiu-record la Joker, de peste 6,7 milioane de euro, după ce la categoria I nu mai existase un câştigător timp de mai bine de doi ani.

Cel mai mare premiu câştigat vreodată în istoria Loteriei Române a fost la Loto 6 din 49, în anul 2013, şi a valorat la vremea respectivă peste 11 milioane de euro, potrivit Loteriei Române.

Rezultate LOTO joi 3 noiembrie 2022

Numere câștigătoare la Joker: 28, 26, 42, 15, 36, +15
Numere câștigătoare la Noroc Plus: 9 7 2 1 3 6
Numere câștigătoare la Super Noroc: 4 0 8 7 8 8
Numere câștigătoare la Noroc: 5 0 5 0 2 5 8
Numere câștigătoare la Loto 5 din 40: 1, 10, 27, 17, 18, 33
Numere câștigătoare la Loto 6 din 49: 30, 12, 25, 10, 1, 37


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și