Margareta Nagy are 72 de ani, din care 60 i-a petrecut în atelierul ei: ”Eu lucreaz împletituri de la 12 ani. Primul obiect a fost o inimioară. Am făcut trandafiri și lăcrămioare”. A lucrat apoi alături de soţul ei. Până acum 20 de ani, când acesta a murit. A crezut atunci că nu mai poate munci.

Margareta Nagy: Lui îi plăceau plăceau foarte mult florile. Mai ales trandafirii și margaretele. Şi m-am apucat, fără să-mi dau seama, cu gândul la el, să lucrez. Şi am făcut un trandafir. Acum lucrez aproape numai flori.

Iar munca de-o viaţă a fost recompensată cu peste 130 de titluri primite de la muzeele şi târgurile naţionale şi internaţionale unde a fost invitată să expună. Însă, cea mai mare bucurie a trăit-o când a primit distincţia de Tezaur Uman Viu.

Margareta Nagy: Nu am avut aşa bucurie pentru mine niciodată!

15 persoane au primit distincţia din partea Ministerului Culturii.

Varga András Adorján, primar Bălăuşeri, Mureş: Este o mare onoare pentru comuna Bălăușeri, în special pentru satul Chendu, ceea ce a realizat doamna Margareta.

Familia, cel mai de seamă ajutor al Margaretei
Ajutoarele de bază îi sunt familia: băiatul, nora și cei trei nepoți.

Margareta Nagy: Muncim foarte mult, iar lucrările noastre au ajuns în Germania, în Belgia, în America.

Mihai Nagy, meşter popular: Aveam cam 10 ani când am început să împletesc. Când m-am făcut mai mare nu prea îmi plăcea, dar eram nevoit. Nu se mergea la fotbal sau la fete dacă nu se făcea porţia. Şi atunci, când am văzut că se şi câştigă ban...

În perioada comunistă, povesteşte bărbatul, în zonă mai toţi împleteau foi de porumb. Iar obiectele confecţionate se exportau în toată lumea. Acum a devenit însă tot mai greu să facă rost de materie primă.

Mihai Nagy, meşter popular: Soiul de porumb acesta vechi, de opt rânduri, care nu se mai cultivă în zilele noastre.

Astfel că, spune bărbatul, se gândeşte să cultive el porumbul necesar pentru a putea să ducă mai departe tradiţia părinţilor.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și