Se extinde ancheta de la Spitalul Judeţean Ploieşti după dezvăluirile unui medic care a spus că orice operaţie pune în pericol viaţa pacienţilor. De astăzi, controlul la spital va fi condus de secretarul de stat Raed Arafat.
El va coordona echipa trimisă acolo de ministrul Sănătăţii. Între timp, managerul spitalului a dat un nou comunicat de presă prin care respinge toate acuzațiile legate de lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare.
Una dintre persoanele care a intrat în contact cu spitalul din Ploiești a povestit experiența pe care a avut-o anul trecut.
„În urmă cu un an și patru luni am trecut printr-o experiență urâtă cu fiul meu, care a fost operat de medicul Oprea Dan. Condițiile sunt mizere, medicamente nu sunt și am fost nevoiți să cumpărăm tot ce a fost nevoie pentru operație. Eu păzeam tot salonul, pentru că le intrau gândacii în gură. Nimeni din personalul sanitar nu voia să mai verifice noapte bolnavii”, a povestit femeia.
Preluare: Yahoo NEWS