Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi logistice la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ prin punctele de trecere a frontierei.

A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct în parte. Totodată, în perimetrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au fost efectuate lucrări de igienizare și de semnalizare corespunzătoare a carosabilului, respectiv a arterelor de control. Dat fiind faptul că în această perioadă numărul participanților la traficul transfrontalier a crescut, iar timpul de așteptare pentru efectuare formalităților de control poate fi mai ridicat, în PTF Petea au fost amplasate și toalete ecologice care pot fi utilizate de către persoanele care tranzitează frontiera României prin acest punct.

De asemenea, este folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în măsura în care acest lucru este posibil, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

În acelaşi timp, polițiștii de frontieră nu fac rabat nici de la misiunile de supraveghere a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, nu doar în punctele de trecere ale frontierei, ci în întreaga zonă de competenţă.

Statistică

În perioada 01 iunie - 30 iunie 2024, prin punctele sătmărene de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria au tranzitat aproape 328.000 de persoane cu peste 126.100 mijloace de transport, cifrele fiind cu aproximativ 10 procente mai mari față de aceeași perioadă a anului anterior.

Cel mai tranzitat punct de frontieră din județul Satu Mare rămâne PTF Petea. Aici, în luna anterioară, aproape 123.000 persoane s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare în România, care au călătorit cu peste 48.300 mijloace de transport. În același interval, pe sensul de ieșire din țară s-au prezentat la controlul de frontieră, tot în PTF Petea, peste 124.300 cetățeni, care călătoreau cu aproape 46.100 autovehicule.

Cifrele înregistrate luna anterioară au relevat faptul că Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni este mai intens folosit pentru ieșirea din România decât pentru intrarea în țara noastră. În luna anterioară a acestui an, în acest punct de trecere a frontierei aproximativ 31.500 de persoane au efectuat formalitățile de control pe sensul de intrare în România, în vreme ce la controlul de frontieră pentru ieșirea din țară s-au prezentat peste 44.600 de cetățeni români și străini, călătorind cu aproximativ 18.750 mijloace auto.

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă.

De asemenea, pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, pot contribui la scurtarea timpului de control.

Totodată, cetățenii din zona adiacentă frontierei de stat pot folosi sâmbăta, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (ora României) și punctele temporare de trecere a frontierei Bercu și Peleș (în zona de competență a SPF Petea) și Horea (în zona SPF Carei).

Reamintim tuturor celor care aleg să călătorească în afara graniţelor ţării să verifice pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp. Aceasta poate fi accesată de la următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/

În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi reiterăm faptul că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpului de aşteptare şi asigurarea unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și