După 15 ani de monitorizare atentă, ţara noastră scapă de MCV. Oficialii de la Bruxelles au anunţat azi că reformele implementate până acum, mai ales în ce priveşte justiţia şi statul de drept, sunt pozitive și nu mai este necesară menţinerea MCV. Recomandarea Comisiei Europeen trebuie aprobată acum de Parlamentul European și la Consiliul UE. Ridicarea MCV-ului până la final de an poate fi criteriul decisiv pentru aderarea la Schengen.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost impus de Comisia Europeană în 2007, ca o precondiţie de aderare la Uniunea Europeană şi monitoriza modul în care ţara noastră respecta statul de drept, măsurile luate pentru a lupta împotriva corupţiei şi reformarea sistemului judiciar. De acum înainte, monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual privind statul de drept la nivelul Uniunii.

România scapă de MCV. Concluziile Raportului

Comisia Europeană transmite într-un comunicat că a adoptat astăzi cel mai recent raport privind măsurile luate de România pentru a-și îndeplini angajamentele referitoare la reforma sistemului judiciar și la lupta împotriva corupției în cadrul Mecanismului de Cooperarare și Verificare (MCV). Raportul face un bilanț al progreselor înregistrate referitor la recomandările făcute în iunie 2021.

Raportul eveluează pozitiv eforturi semnificative ale României pentru implementarea tuturor acelor recomandări prin noi legi, politici și instrumente pentru consolidarea sistemului judiciar și combaterea corupției.

Comisia concluzionează că progresul înregistrat de România este suficient pentru a îndeplini angajamentele din MCV asumate la momentul aderării la UE și că toate reperele pot fi închise în mod satisfăcător.

De acum încolo, Comisia nu va mai monitoriza România în cadrul MCV, dar monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual al statului de drept. Evaluarea se va face în cadrul raportului anual al Comisiei privind statul de drept, la fel ca pentru toate statele membre.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și