Procurorii Parchetul Curţii de Apel Bucureşti l-au citat pe medicul Radu Zamfir pentru a da o declaraţie prin comisie rogatorie, în dosarul de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, în care sunt cercetate cauzele producerii accidentului aviatic.

Medicul s-a prezentat miercuri la Parchet în jurul orei 12.00 şi dă în prezent declaraţii în acest dosar.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia au dispus începerea urmăririi penale în cauza privind accidentul aviatic, pentru două infracţiuni: încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor şi vătămare corporală din culpă.

Medicii Valentin Calu, de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru, de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu, de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor, internaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au fost audiaţi marţi de către procurori, în timp ce copilotul, care a fost operat luni, va fi audiat în perioada următoare.

De asemenea, anchetatorii au audiat, luni, mai multe persoane dintre cele care au ajuns primele la locul accidentului, localnici sau membri ai echipelor de salvare.

Audierea martorilor şi a persoanelor rănite în accidentul aviatic produs în Apuseni se desfăşoară şi prin comisii rogatorii, în cazul persoanelor care au domiciliul în alte judeţe.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și