Doar victoria completă și definitivă a Rusiei în Ucraina va garanta protecția împotriva unui conflict global, spre care Occidentul împinge lumea, a declarat marți vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, pe canalul său Telegram, potrivit agenției de presă de stat rusească TASS.

Medvedev a adăugat că țările occidentale împing lumea spre un război global.

"Să spunem lucrurilor pe nume. Țările occidentale împing lumea spre un război global. Doar victoria completă și finală a Rusiei va fi o garanție împotriva unui conflict mondial", a spus el ca răspuns la speculațiile frecvente ale țărilor occidentale în sensul că "nu poate fi permis Rusiei să câștige războiul".

Medvedev i-a invitat pe urmăritorii canalului său de Telegram să urmeze "logica formală simplă".

"Dacă nu se așteaptă ca Rusia să câștige, atunci, aparent, este vorba de Ucraina. Scopul Ucrainei în război, proclamat de regimul de la Kiev, este recucerirea tuturor teritoriilor care i-au aparținut anterior. Cu alte cuvinte, anexarea lor de la Rusia. Aceasta este o amenințare la adresa existenței statului nostru și a prăbușirii Rusiei de astăzi", a adăugat Medvedev.

Medvedev: „Cine plănuiește un conflict nuclear în realitate, pot să întreb?”
Medvedev a concluzionat că o astfel de posibilitate este un motiv direct pentru utilizarea paragrafului 19 din principiile fundamentale ale politicii de stat a Rusiei în domeniul descurajării nucleare.

"Cine plănuiește un conflict nuclear în realitate, pot să întreb? Ce este aceasta, dacă nu o provocare directă a unui război mondial cu utilizarea armelor nucleare?", a spus el.

Potrivit punctului 19 din documentul menționat, condițiile în care Rusia poate utiliza arme nucleare sunt informații fiabile despre lansarea de rachete balistice care atacă teritoriile Rusiei sau ale aliaților săi, utilizarea de către inamic a armelor nucleare sau a altor tipuri de arme de distrugere în masă pe teritoriile Rusiei și ale aliaților săi, impactul inamicului asupra unor instalații critice de stat sau militare ale Rusiei, a căror defecțiune va scoate din funcțiune forțele nucleare de ripostă.

În plus, punctul 19 menționează printre aceste condiții un act de agresiune împotriva Rusiei cu utilizarea de arme convenționale care pune în pericol însăși existența statului, lucru pe care Medvedev l-a menționat în postarea sa.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și