”Vă rog să vă asiguraţi că bogăţia slujeşte umanitatea, nu o conduce”. Acesta a fost mesajul transmis de Papa Francisc către liderii politici şi economici reuniţi la Forumul economic de la Davos.
Mesajul Papei a fost transmis prin vocea cardinalului Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pace şi Justiţie.
Peter Turkson a citit mesajul Papei către liderii mondiali, la ceremonia de deschidere a Forumului Economic de la Davos.
Papa Francisc le-a transmis celor reuniți la Davos că averea ar trebui să slujească umanitatea, nu să o conducă, recomandându-le să promoveze prosperitatea şi să se abţină de la a face excese.
Pe de altă parte, Papa Francisc, apropiat faţă de cei săraci şi un critic al capitalismului, a recunoscut meritele afacerilor de pe urma cărora beneficiază milioane de oameni, deşi acestea au condus la excludere socială.
"Creşterea egalităţii necesită mai mult decât o creştere economică, deşi o presupune", susține Papa.
El a adăugat că "e nevoie de decizii, mecanisme şi procese care să conducă la o mai bună distribuţie a averii şi la integrarea celor săraci, care înseamnă mai mult decât politicile sociale".
Preluare: Yahoo News