Încrederea tot mai scăzută pe care românii o au în parlamentari este cauzată de mai mulţi factori, printre care se numără dosarele de corupţie, afacerile necinstite şi privilegiile speciale de care aceştia beneficiază. Cei mai mulţi dintre senatorii şi deputaţii pe care îi trimitem în Parlament vin cu multe promisiuni, însă uită repede să le onoreze.
Timp de patru ani, puţini îşi aduc aminte de alegători, oamenii care le-au dat votul fiind ultimii pe lista lor de priorităţi. Printre cei care ajung la Bucureşti pentru a face legi se numără şi oameni simpli, care realizează ridicolul dat de poziţiile privilegiate pe care le ocupă parlamentarii şi vor să schimbe asta.
Adrian Todoran, locul I la Camera Deputaţilor pe listele Partidului Mişcarea Populară Maramureş, afirmă că principalele sale obiective după învestirea în Parlament sunt legate de privilegiile aberante pe care aleşii noştri şi le-au votat, sfidand o naţiune întreagă. „Ca simplu cetăţean, m-am simţit ofensat de modul în care parlamentarii înţeleg să îşi acorde diverse drepturi pe care ceilalţi nu le au. Prin adoptarea unor legi ce le conferă facilităţi speciale arată că nu le pasă de alegătorii simpli, de cei care i-au votat. În calitate de deputat, voi lua atitudine, pentru a schimba legea.
În primul rând, trebuie eliminate pensiile speciale. Senatorii şi deputaţii nu merg în Parlament pentru că îi obligă cineva. Atunci să nu aibă pretenţii speciale, pentru că putem cheltui altfel acei bani. Cu timpul, vom avea tot mai mulţi parlamentari ajunşi la pensie, iar presiunea pe buget va fi tot mai crescută. Nici ei şi nici alţi aleşi, cum ar fi cei la nivel local, nu fac administraţie pentru pensii mari. Ci pentru că vor şi pot să gestioneze bine problemele acestei ţări. Fapt care deja îi onorează, aşa că nu e cazul pentru alte favoruri”, declară Adrian Todoran, liderul Partidului Mişcarea Populară Maramureş.
Acesta mai spune că al doilea privilegiu care trebuie eliminat este legat de imunitatea parlamentară. „Conform Consituţiei, nimeni nu este mai presus de lege. Totuşi, unii sunt deasupra ei, după ce au votat să aibă imunitate. Probabil pentru că unii dintre ei au dosare penale, iar ridicarea imunităţii i-ar face răspunzători în faţa legii. E inadmisibil ca votul parlamentarilor să condiţioneze actul de justiţie. Procesul penal nu poate fi dirijat politic. El trebuie să rămână independent. Ori acum, lucrul acesta nu e posibil. Procurorii pot începe urmărirea penală faţă de un parlamentar doar cu acordul colegilor săi. E imoral şi anticonstituţional. Parlamentarii trebuie să răspundă în faţa legii la fel ca orice alt cetăţean al acestei ţări. În calitate de deputat, voi face o prioritate din eliminarea imunităţii parlamentare”, precizează Todoran.
De-a lungul timpului, procurorii au cerut încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru numeroşi parlamentari. În multe dintre cazuri, solicitările lor s-au dovedit întemeiate, iar cei vizaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. Însă nu toţi parlamentarii certaţi cu legea au ajuns să fie traşi la răspundere, colegii lor votând împotriva derulării anchetelor iniţiate de procurori.
A consemnat,
Cătălin Man