Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 28 aprilie - 11 mai aprilie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

În Maramureş până pe data de 2 mai, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime, în medie, de 21…22 de grade şi minime în jurul a 7 grade Celsius. Între 3 şi 6 mai se va produce o răcire a vremii, astfel încât media termică diurnă va scădea spre 13…14 grade şi cea nocturnă va fi de 4…5 grade. Ulterior, valorile de temperatură vor creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, când se vor situa uşor peste normele climatologice ale perioadei, media maximelor atingând 21 de grade, iar cea a minimelor nocturne, 6…7 grade.
Vor fi ploi slabe aproape în fiecare zi, fiind posibil ca, în jurul datei de 4 mai, să se cumuleze cantităţi de apă mai importante.