Joi avem o zi mohorâtă. În majoritatea regiunilor o să picure trecător sau o să burniţeze, iar pe seară un val de precipitaţii se extinde dinspre vest şi cuprinde, treptat, cea mai mare parte a ţării. Maximele se încadrează între 3 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în vestul României.
Vreme închisă găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Pe seara apar ploi mai consistente, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. Până atunci, amiază ne-aduce temperaturi comparabile cu cele de ziua trecută.
În ţinuturile vestice cerul rămâne acoperit, dar se face mai cald decât ieri. De fapt, pe-aici se vor înregistra cele mai mari temperaturi din ţară, de până la 13 grade. La apropierea serii şi peste noapte ploile se extind în toată provincia, iar în zona montană o să ningă destul de consistent.
În Transilvania avem o zi mohorâtă, cu ceata dimineaţa în depresiuni şi înnorări persistente pe parcursul zilei. Apar şi ceva precipitaţii - mai ales pe seară şi la noapte: ploi în zonele joase şi ninsoare cu depunere de strat de zăpadă - la altitudini mari. Maximele rămân la valori similare cu cele de ieri.
La munte vedem puţin soarele printre nori, iar în Meridionali o să cadă puţină lapoviţă. Pe seara, un val de precipitaţii se extinde dinspre masivele vestice şi cuprinde toată zona montană. Vorbim despre ploi şi lapoviţă în zonele joase, însă la altitudini mari predomina ninsorile şi se depune strat de zăpadă.
Preluare: stirileprotv.ro