Astăzi cerul rămâne acoperit și vin alte precipitații în cea mai mare parte a țării. Temperaturile cresc în sud și în est, pe unde vremea devine caldă. Amiaza aduce maxime de la 4 grade în Transilvania și în Bucovina, până la 14 grade în zona Dobrogei.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme ceva mai rece și doar 5 - 6 grade în miezul zilei. Pe-aici o să plouă sau o să cada lapoviță, iar acum, dimineață, în unele zone s-a lăsat ceață.
Și în ținuturile vestice avem puțină ceață la începutul zilei. Apoi înnorările persistă, însă pe-aici precipitațiile apar mai ales în zona montana. Vor predomina ninsorile, iar temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri.
În Transilvania găsim tot atmosfera închisă. Pe lângă ploi, pe-aici o să cada și puțină lapoviță, iar în vestul Meridionalilor o să ningă. Maximele se mențin la valori apropiate de normalul perioadei și vor fi în jur de 4 - 5 grade.
Nici la munte nu vedem soarele. Apar precipitații în toate masivele: Ninsori în Carpatii Occidentali și în vestul Meridionalilor și ploi sau lapoviță în restul zonei montane. Temperaturile din stațiuni rămân la valori similare cu cele de ieri.
Preluare: stirileprotv.ro