În nordul Transilvaniei și în Maramureș temperaturile nu mai trec de 30 de grade. O să plouă în special după orele amiezii. Vor fi și tunete, fulgere și rafale puternice de vânt.

Căldura se domolește și în vestul României și doar pe la Oradea se mai pot atinge 31 de grade. Aversele se extind treptat în această zonă. Pot aduce cantități mari de apă, chiar și în intervale scurte de timp. Atmosfera se liniștește însă pe timpul nopții.

Se mai răcorește și în Transilvania, mai ales în estul provinciei. Instabilitatea crește în a doua parte a zilei. O să plouă destul de mult, în unele zone vor fi căderi de grindină, și se pot semnala vijelii.

La munte se face mai răcoare decât marți. Instabilitatea crește după orele prânzului. O să plouă torențial. S-ar putea să cadă grindină, iar vântul o să bată cu putere în timpul ploilor. Cantitățile de apă pot depăși 40 de litri pe metru pătrat.

Ploile ajung și la malul mării, dar asta se întâmplă mai pe seară și la începutul nopții. Până atunci avem soare, vreme caldă și 32...33 de grade prin stațiuni. Disconfortul termic se menține ridicat, iar apa mării are 28 de grade.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și