Astăzi va fi cald şi la munte, cu maxime termice ce vor depăşi 20 grade în masivele vestice şi sudice. Mai ales seara şi pe timpul nopţii vor fi averse şi descărcări electrice în majoritatea staţiunilor. Pe timpul ploilor vântul va prinde putere şi va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor trece de 20 l/mp.

În schimb, pe litoral, vremea se anunţă frumoasă, iar din când în când briza mării îşi va face simţită prezenţa. În aceste condiţii temperaturile se vor opri la 17...18 grade, în timp ce în apă nu se vor înregistra mai mult de 15 grade.

În zilele următoare aerul fierbinte se retrage către sudul extrem al Europei.

Prin urmare temperaturile scad peste tot şi nu vor mai trece de 26 de grade Celsius. În plus, mâine, se aşteaptă ploi torenţiale, însoţite de vijelii şi chiar grindină mai ales în sudul, centrul şi estul ţării.

Vineri şi sâmbătă vremea redevine frumoasă şi doar trecător va mai ploua slab prin est, sud-est şi la munte.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și