O băimăreancă a dat dovadă de precauţie şi astfel a evitat să devină victima infracţiunii de înşelăciune prin metoda "Accidentul”. Ea a declarat că, ieri dimineaţă, în timp ce se afla acasă, a fost sunată pe telefonul fix de către o persoană care s-a recomandat a fi poliţist.
Acesta i-a spus că fiica ei a accidentat o persoană şi pentru a fi exonerată de orice vină trebuie să trimită, cât mai urgent, suma de 2000 Euro pe numele Ciulin Iordan.
Băimăreanca nu s-a lăsat pradă emoţiilor unei astfel de veşti şi nu a acţionat pripit. Ea a sunat-o pe fiica ei şi a aflat că nimic din ce i s-a spus la telefon nu era adevărat. Atunci şi-a dat seama că de fapt a fost vorba despre o tentativă la înşelăciune şi a anunţat poliţia.
Poliţiştii fac investigaţii pentru identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor.