Metodă incredibilă a hoţilor cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Infractorii au început să sune oameni, sub pretextul că fac statistica românilor aflaţi în străinătate, potrivit România TV.
O femeie din Cluj s-a lăsat păcălită de infractori şi le-a dat datele mamei ei, care se află în Spania. "Am primit un telefon. Bărbatul de la celălalt capăt al firului s-a recomandat ca fiind de la poliţie, Secţia 3 de Poliţie. Mi-a zis că face o actualizare a bazelor de date şi să îi spun rudele de gradul întâi pe care le am în străinătate", a declarat păgubita.
Femeia a avut ceva suspiciuni, dar în momentul în care a pus întrebări s-a lovit de agresivitatea infractorului. "L-am întrebat de ce îi trebuie numărul de telefon, la care el foarte agresiv mi-a zis : "Doamnă, ce credeţi că avem chef de glume? Noi nu avem timp!". A invocat şi o lege", a mai povestit păgubita.
De bună credinţă, i-a dat aşa-zisului inspector de poliţie, numărul de telefon al mamei ei, care lucrează în Spania. Escrocul a sunat câteva ore mai târziu în Spania, unde mama femeii a fost în pragul unui infarct cand a auzit că una din fiicele ei este în stare critică din cauza unui accident rutier. I s-au cerut 1.500 de euro pentru ca fiica ei rănită să fie operată de urgenţă.
Până la urmă, mama şi fiica au vorbit la telefon şi amândouă şi-au dat seama că accidentul a fost doar o invenţie. În schimb, au fost la un pas să le dea hoţilor 1.500 de euro.
Pentru a nu cădea în plasa escrocilor, poliţiştii recomandă să nu dăm datele persoane şi bani necunoscuţilor şi să ne sunăm rudele pentru a verifica informaţiile şi să anunţăm imediat autorităţile.
Preluare: RomaniaTV.net