Cu ocazia împlinirii a 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – „Omul deplin al culturii Române… ” – aşa cum l-a numit filozoful Constantin Noica, elevii şi profesorii Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmaţiei l-au omagiat pe poet printr-o activitate cultural-artistică, desfășurată în ziua de 15 ianuarie 2018.
Mihai Eminescu a fost şi rămâne după cum afirma scriitorul Ion Luca Caragiale „… o frumuseţe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii …”.
Personalitatea „poetului nepereche” a fost evocată atât prin prezentarea câtorva crâmpeie din viaţa, opera şi activitatea literară şi jurnalistică a scriitorului (Petrar Raluca, clasa a XI-a E), printr-o expoziţie de carte organizată în incinta bibliotecii, cât şi prin poeziile recitate cu sensibilitate şi dăruire de către câţiva elevi din clasele a IX-a C (Traistă Alexandra –„Sara pe deal”; Iurcuţ Alexandru – „Atât de fragedă”; Ruscovan Ervin –„La steaua”), a X-a C (Tupiţă Alexandra – „Doina”), a XI-a A (Bota Doiniţa, „Dintre sute de catarge”) şi a XI-a E (Popan Ioana, „Trebuiau să poarte un nume” de Marin Sorescu).
Ulterior, elevii au vizionat o prezentare power-point în care, într-un mod original, s-a discutat despre teoria fractalilor având ca suport nuvela fantastică "Sărmanul Dionis".
Nu ne rămâne decât să-i mulţumim poetului MIHAI EMINESCU pentru tezaurul pe care ni l-a lăsat.
Autor: prof. Anuţa Batin