Sicriul cu trupul neînsuflețit al politicianului rus a fost depus marți dimineață la muzeul consacrat drepturilor omului și care poartă numele academicianului disident sovietic Andrei Saharov, iar în cursul după-amiezii își va continua drumul la cimitirul moscovit Troiekurovskoie.

O coadă lungă de câteva sute de metri se formase încă de la primele ore ale dimineții la Centrul Saharov, relatează Unian.

"A fost cineva de care m-am simțit aproape. A fost un om care a avut principii, un om charismatic. Nu contează cine l-a ucis, este o pierdere ireparabilă", spune Maria Koniakova, psiholog de profesie.

Mama lui Boris Nemțov și copiii săi au stat în fața sicriului deschis, așa cum este tradiția ortodoxă. Oamenii au trecut prin fața sicriului, înclinându-se, unii făcând semnul crucii, alții depunând flori.

Printre oficialii străini care au venit să-i aducă un ultim omagiu se numără fostul premier britanic John Major și ambasadorul SUA la Moscova, John Tefft, care a prezentat "profunde condoleanțe din partea președintelui și poporului american pentru moartea acestui mare patriot rus".

Au fost prezenți și foarte mulți colegi din opoziție ai defunctului, între care Mihail Kasianov, fost prim-ministru în primul mandat prezidențial al lui Vladimir Putin, Vladimir Milov, Ilia Iașin, o delegație a Dumei regionale din Iaroslavl și alți politicieni ruși.

"Am venit pentru că îmi este rușine de țara mea, de concetățenii mei, pentru că nu am putut să împiedicăm un astfel de lucru. Putin este vinovat, dar și noi de asemenea", a declarat Dmitri Afanasiev, medic de profesie.

O coroană de flori a fost trimisă din partea premierului Dmitri Medvedev, iar unii membri ai guvernului au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Boris Nemțov, între care vicepremierii Arkadi Dvorkovici și Serghei Prihodko. Agenția rusă Rbc relatase luni seara că, în afară de președintele Vladimir Putin și de premierul Dmitri Medvedev, nu vor participa la funeralii niciun vicepremier și nici șefii celor două camere ale parlamentului federal.

Ambasadori din țări europene și mai multe personalități străine, printre care șeful diplomației lituaniene Linas Linkevicius, primarul Rigăi, Nils Usakovs, și ministrul adjunct al afacerilor externe polonez, Konrad Pawlik, și-au anunțat intenția de a participa la funeraliile fostului vicepremier sub președinția lui Boris Elțin și un opozant radical al lui Putin, ucis la numai 55 de ani.

Au fost însă și politicieni străini care au susținut că nu li s-a permis participarea la înmormântare. Președintele Senatului polonez, Bogdan Borusewicz, a declarat că autoritățile ruse i-au refuzat permisiunea să ia parte la funeralii, ca răspuns la sancțiunile europene împotriva Moscovei. Eurodeputata letonă Dandra Kalniete a anunțat la rândul său luni seara că i s-a refuzat accesul în aeroportul internațional Șeremetievo al capitalei ruse.

Nemțov este înmormântat marți chiar de ziua mamei sale, Dina Eidman (87 de ani), care l-a crescut singură de la șase ani. Despre politicianul Nemțov se cunosc multe lucruri, dar puțini știu că el a fost un fizician strălucit. A lucrat o perioadă la un institut de cercetări în radiofizică, sub conducerea unchiului său, academicianul Vilen Eidman, care lucrase îndeaproape cu Vitali Ghinzburg, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 2003.

El este autorul a peste 60 de lucrări științifice de fizica cuantică, termodinamică, acustică și al mai multor invenții. Spre deosebire de matematicianul strălucit Boris Berezovski, Nemțov nu a profitat de înaltele sale funcții pentru a se îmbogăți, ceea ce i-a dat dreptul moral să întocmească o serie de rapoarte bine documentate despre corupția de la vârful puterii din Rusia.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și