Anunțul a fost făcut pe contul de Facebook al Ministerului Apărării Naționale. Responsabilitatea recrutării candidaților va fi a centrelor militare, iar selecția se va face la sediile structurilor militare beneficiare de către o comisie stabilită la nivel de județ/sector și constă în parcurgerea unor probe psihologice și fizice.

Anunțut Ministerului Apărării este următorul:

,,Țară, țară, vrem ostași!

Aproximativ 2.800 de posturi de ofiţeri, maiştri militari/subofiţeri şi gradaţi/soldaţi sunt propuse pentru încadrare pentru anul 2017, în corpul rezerviştilor voluntari.

Proiectul de Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în Ministerul Apărării Naționale a prevederilor Legii nr.270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari este gata.

Printre elementele importante, stabilite prin norme, se regăsesc criteriile de recrutare (care includ bareme medicale, psihologice și de pregătire fizică), diferențierea pe categorii de personal, arme şi specialităţi militare fiind posibilă în funcție de nivelul studiilor absolvite.

Găsiți, de asemenea, detalii despre responsabilitatea recrutării candidaților şi modul în care se stabilesc raporturile de serviciu între rezerviştii voluntari şi instituţia militară pe https://goo.gl/8NwKbV.

Ordinul ministrului apărării naționale poate fi consultat, în întregime, pe http://dlaj.mapn.ro/, unde se află în dezbatere publică.”


Preluare: sursata.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și