"Este necesară achiziţionarea de servicii de publicitate sub forma difuzării unui spot la radio fiecare cu durata de maximum 30 de secunde pe principalele canale de radio româneşti, publicarea unui material de presă scrisă şi realizarea unei campanii online. Scopul expunerii acestor materiale este de a promova la nivel naţional strategia anticorupţie în educaţie şi instrumentele de sesizare a faptelor de corupţie în educaţie (utilizarea portalului online, a liniei telverde anticorupţie)", susţine MEN.

Prin această campanie vor fi popularizate drepturile cetăţenilor în relaţiile cu funcţionarii MEN, instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru a sesiza faptele de corupţie, precum şi prevederile legale referitoare la pedepsirea corupţiei.

Potrivit site-ului MEN, în cadrul proiectului a fost realizat şi un spot video a cărui ideea centrală este că "învăţământul românesc nu este de vânzare".

"Proiectul „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare” se va încheia în data de 27 septembrie", a declarat, luni, pentru AGERPRES, managerul de proiect Gabriel Ispas.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și