Carmen Dan nu a dorit să dea nicio declaraţie presei la intrarea în sediul Parchetului.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, la sfârşitul lunii noiembrie, la România TV, că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete. Ministrul a precizat că a făcut plângere pentru violare de domiciliu.

ADVERTISING

inRead invented by Teads
"Am găsit în locuinţa mea un dispozitiv care, după prima verificare, pare un dispozitiv de înregistrare audio (...) într-una dintre camerele din apartamentul în care locuiesc. Fac precizarea că nu locuiesc într-o locuinţă a RAAPPS-ului şi în momentul în care am descoperit acest dispozitiv am procedat, aşa cum era normal şi firesc, am sesizat organul competent, Poliţia Română, care a făcut demersurile necesare. Înţeleg că s-a înregistrat un dosar penal. (...) Aş prefera să nu dau foarte multe amănunte, pentru că sunt informaţii care fac parte din ancheta penală. Am avut surpriza să constat că într-o priză de telefon, e oarecum suspect până şi locul unde era amplasat dispozitivul, am găsit acest dispozitiv. Era mascat în interiorul acelei prize, nu era un dispozitiv la vedere. (...) Era un dispozitiv care era conectat la o sursă de alimentare şi înţeleg că avea şi o baterie care probabil alimenta dispozitivul când s-ar fi întrerupt sursa de energie”, explica ministrul Carmen Dan.

IGPR a anunţat că a ridicat dispozitivul pentru verificări şi că a fost deschis dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private. Şi Parchetul ICCJ a anunţat deschiderea dosarului penal.

Microfonul descoperit în casa ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost montat de o persoană privată, şi nu în baza unui mandat de siguranţă naţională, potrivit unor surse apropiate anchetei citate de news.ro. Dispozitivul ar avea anul de fabricaţie 2009 şi ar costa în jur de 300 de euro.


Preluare: România TV

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și