Traian Băsescu a avut o primă reacţie după aflarea sentinţei. El a scris pe Facebook că nu va comenta sentinţa judecătorilor.

"În privinţa condamnării fratelui meu nu am de făcut nici un comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanţei, indiferent ce cred eu.

Este o hotărîre definitivă prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar măcar Curtea de Apel Constanţa nu a mai reţinut obligaţii de plată din cîte înţeleg", a scris Traian Băsescu pe Facebook.


Mircea Băsescu a declarat, în exclusivitate pentru România TV, că se aştepta la această sentinţă, dar i se pare nedreaptă.

"Cum să mi se pară? Nedreaptă", a declarat telefonic Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu a ajuns acasă, urmând să se predea pentru a fi transferat la penitenciar.

Avocatul său a ajuns şi el la reşedinţa lui Mircea Băsescu, declarând că sentinţa i se pare nedreaptă.

Mircea Băsescu a petrecut aproape un an în stare de arest (preventiv sau la domiciliu), perioadă care va fi scăzută din pedeapsă. De asemenea, el are peste 62 de ani, ceea ce îi permite să fie eliberat condiţionat după jumătate din executarea ei.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l scoate din închisoare. Magistrații au dispus ca și Marian Căpățână să își execute condamnarea, în același dosar, de 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpăţână, dar şi ridicarea sechestrului instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului.

După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu și, ulterior, cu controlul judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și