Acestor spitale li s-a cerut demararea unei acţiuni de reorganizare care să ducă la diminuarea costurilor privind utilităţile. Numai că, susţin cei de la Sanitas, “orice spital este o unitate publică care, fiind unitate cu specific sanitar, este obligată să respecte nişte circuite. Ce-ar fi dacă pe circuitul copiilor am pune bolnavii contagioşi să se plimbe? Oare nu vorbim despre riscuri.

Recomandările autorităţilor de restrângere a activităţii nu pot să contravină regulilor sanitare antiepidemice pe care le impun serviciile noastre de specialitate ş.a.m.d. Există reguli clare în acest sens. Aceste măsuri se pot face când ai măsuri alternative. Când nu ai bani de încălzire pentru toată casa, atunci îţi încălzeşti numai o cameră. Dar numai dacă poţi face asta”.

“Referitor la problematica conbustibilului, sigur că există preocupări pentru rezolvarea acestor situaţii, numai că actuala formă de decontare a serviciilor medicale nu prevede aceste costuri. Serviciile care se decontează sunt singura sursă de finanţare pentru spitale.Pentru ca încălzirea şi celelalte costuri indirecte să fie suportate, este nevoie de intervenţia autorităţilor publice locale.

Spitalele au fost transferate către autorităţile publice locale, aşadar primăriile Târgu Lăpuş, Vişeu de Sus sau Sighet vor trebui să intervină financiar cel puţin pentru costurile cu utilităţile, respectiv încălzire, apă, canal ş.a.m.d. Toate acestea pot fi suportate de către primării. Au instrumental legal necesar, trebuie doar să existe voinţa locală pentru a se plăti toate acestea. Şi desigur bani la bugetul local.

Singura problemă rămâne Spitalul Borşa, care se află în patrimoniul Ministerului Sănătăţii, deci nu a fost transferat autorităţii locale. Aşadar, Primăria Borşa nu poate să aloce bani, legal vorbind, pentru acest spital. Tariful per caz ponderat în acest an pentru spitale a scăzut de la 1440 la 1380, deci premizele finanţării pentru 2013 au fost diminuate. E clar că financiar spitalele stau mai prost în 2013 decât anul trecut.

Trebuie spus că în momentul de faţă avem o problemă legată de finanţarea spitalelor pentru trimestrul IV al acestui an. Iar chestiunea de la care nu vom abdica niciun moment este forma de organizare a spitalelor. Ne vom opune organizării spitalelor sub formă de organizaţii sau societăţi pe acţiuni…. ”, a declarat Mircea Ciocan, preşedintele SANITAS Maramureş.


Preluare: citynews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și