O delegatie a Comisiei pentru romanii din afara granitelor tarii de la Camera Deputatilor va face saptamana viitoare o vizita in Norvegia pentru a vorbi cu familiile romanilor care au ramas fara copii. Mircea Dolha, vicepresedintele comisiei, a mentionat faptul ca delegatia se va deplasa la familia Botnariu acasa, pentru a lua contact cu vecinii familiei, potrivit ZiarMM.ro.
Nici familia Nan nu a fost uitata de membrii comisiei, care vor sa afle ce s-a intamplat cu adevarat.
“Ne vom intalni cu reprezentanti ai Parlamentului norvegian dar si cu comunitatile de romani din Norvegia. Vom avea de asemenea intalnire cu un secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe norvegian, apoi cu conducerea Departamentului pentru copii, tineri si familie. Vom merge inclusiv la unitatile de invatamant sa intrebam educatoarele, profesorii cum sunt acesti copii, daca au venit plangand la scoala, daca au fost loviti si sa ni se prezinte si niste dovezi. Vom cere, daca este necesar, repatrierea acestor copii. Vrem un singur lucru, sa aflam adevarul, nu mergem acolo nici sa acuzam familia Botnariu, nici sa acuzam autoritatea pentru protectia copilului”, a precizat Mircea Dolha.
Potrivit lui Dolha din delegatia condusa de el vor mai face parte deputatii Mircea Lubanovici, Maria Grecea, Ovidiu Iane, Aurelian Mihai, iar vizita in Norvegia va fi facuta in perioada 19-22 ianuarie.
Preluare: ZiarMM.ro