Potrivit portalului curteadeapelcluj.ro, medicul cardiolog era cercetat în dosarul de luare de mită din 2013. Sentința a fost dată în 10 octombrie și este definitivă. Inițial, Tribunalul Maramureș a dat o sentință în 30 martie 2017, prin care îl condamna la cinci ani de închisoare și doi ani de interzicere a unor drepturi, fiind condamnat pentru mai multe infracțiuni precum primirea de foloase necuvenite ori complicitate la fals în înscrisuri materiale. Sentința nu a fost definitivă, iar medicul a făcut apel, astfel că în 10 octombrie a venit sentința de la Curtea de Apel Cluj, care a rămas definitivă. Prin această din urmă sentință, pedeapsa lui este redusă la trei ani de închisoare cu executare și doi ani de interzicere a unor drepturi pentru luare de mită, dar se prescriu alte acuzații.

„Admite apelul declarat de inculpatul Z. V. M. împotriva sentinței penale (…) a Tribunalului Maramureș pe care o desființează în latură penală sub aspectul intervenirii prescripției răspunderii penale și a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite: (…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului (…) cu privire la săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite (…) și a infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale (…), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (…). Reduce cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită (…) la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…) (inclusiv dreptul de a exercita profesia de medic, n.r.).

Reduce cuantumul pedepsei de 5 ani închisoare aplicate inculpatului (…) pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune (…) la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…), contopește pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în regim de detenție și interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor (…) ca pedeapsă complementară. (…) Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în sentința care a rămas definitivă și publicată în ședința din 10 octombrie 2017.

Pentru că nu mai existau căi de atac medicul a făcut acum cerere de întrerupere a pedepsei. Surse neoficiale au arătat că medicul cardiolog este grav bolnav, fiind dependent de tratamente pentru a putea duce o viață normală. El era pensionat de la Spitalul Județean din Baia Mare, dar acum lucra la un cabinet privat. Potrivit sentinței date inițial de Tribunalul Maramureș, el era obligat să plătească o sumă de peste 500.000 de lei ca despăgubiri civile pentru Consiliul Județean Maramureș, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului. Instanța clujeană a menținut această pedeapsă.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și