Ultima zi din august, respectiv prima zi din septembrie a adus numeroși participanți la aceste evenimente derulate sub genericul mai sus amintit. Sâmbătă, 31 august, stadionul din comuna Făurești a devenit neîncăpător pentru toți pasionații de fotbal care și-au dat întâlnire pentru a se întrece la Campionatul ”Cupa Satelor”. Pentru amatorii de teatru, muzică și jocuri ale copilăriei, pe stadionul ”Lunca” din Copalnic Mănăștur s-au organizat atelierele ”Hai la noi în sat!”. Au urmat alte activități cum ar fi lansarea volumului ”Atelier de reparații decorații” – autor Vasile Dragomir, lansarea volumului ”Călătorie spre constelația scorpionului” – autor Augustin Cozmuța, vernisajul expoziției de pictură și ceramică ”Între cer și pământ” – artiști Anca Delia Oros și Iulia Chira, prezentarea expoziției ”Trei generații de artiști”, documente și fotografii din colecțiile familiilor Anca și Mărcuș.

Spectacolele zilei de sâmbătă au fost oferite de trupa de dans contemporan ”Xpress” și trupele ”DEIS Band” și ”Ska-nk”.
Deschiderea oficială a cele de a XV-a ediție a Serbărilor Comunei Copalnic – Mănăștur a avut loc duminică, pe stadionul ”Lunca”. Au fost înmânate diplome de onoare cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, diplome de cetățean ”Major” celor care își serbează majoratul în anul 2019 și diplome de excelență elevilor cu rezultate școlare deosebite.

Tot în 1 septembrie am avut un miting aviatic desfășurat pe aerodromul ”Lunca” din Copalnic – Mănăștur, urmat de un program artistic susținut de interpreți, formații și ansambluri folclorice locale – Maria Costin, Cristina Mihalca, Denisa Țițoc, Bianca Suciu, Octavia Iulia Ștef, Ovidia Andreea Ștef, Robert Bărbos, lăutarii Robi și Samuel din Copalnic – Mănăștur, formația de dansuri ”Chioarul” din Făurești, formația de dansuri ”Berințana” din Berința, Ansamblul folcloric ”Dorulețul” din Coaș, Ansamblul folcloric ”Dumbrăviceana” din Coaș, Ansamblul folcloric ”Vasile Lucaciu” din Șișești, Ansamblul folcloric ”Moștenitorii” din Ruscova, Ansamblul folcloric ”Măgura” din Cernești.

În încheiere, Ansamblul Național Folcloric ”Transilvania” a oferit un regal folcloric alături de invitații Diana Topan, Bianca Latiș, Ionuț Teudan, Ghiță Breban, Livia Neag, Larisa Pop și Vasile Pop și consacrații interpreți de muzică populară Oana Bozga și Nicolae Furdui Iancu, alături de grupul instrumental ”Crai Nou”.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și