Un lot de cinci monede dacice din aur de tip Koson şi paisprezece podoabe dacice din argint, părţi ale unor tezaure mai mari recuperate recent din Germania, readuse, sâmbătă, în ţară, vor fi expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în cursul lunii august.
Directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că aducerea în ţară a preţioaselor exponate reprezintă un eveniment fericit în istoria muzeului, operaţiunea deschizând calea unor noi repatrieri.
Târnoveanu a explicat că preţul unei monede dacice din aur de tip Koson poate porni de la 500 de euro şi poate ajunge la 15.000 de euro, iar staterii tip Lisimah pot atinge preţuri situate între 700 euro şi 3.000 euro. Brăţările de aur au preţuri între câteva sute până la zeci de mii de euro, a precizat directorul general al MNIR.
El a precizat că Sarmisegetusa Regia nu este singura zonă arheologică în care se desfăşoară activităţi intense de braconaj, Dobrogea, Oltenia, Banatul intrând în atenţia persoanelor care se ocupă cu astfel de lucruri.
Târnoveanu şi-a exprimat regretul că problema protecţiei acestor siteuri "rămâne, din păcate, încă, un deziderat".
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a afirmat că recuperarea acestui lot de bunuri reprezintă finalizarea unei cereri de asistenţă judiciară adresată autorităţilor din landul Bavaria (Germania).
El a precizat că piesele fac parte din tezaurele sustrase de la Sarmisegetusa Regia înainte de 2008. Ele au fost partajate, astfel încât să fie îndepărtate de originea lor infracţională, ca aparţinând unor colecţii particulare, fiind observate însă de specialişti şi recuperate ca fiind părţi ale Tezaurului Naţional al României.
Lazăr a subliniat contribuţia organelor Ministerului de Interne în recuperarea acestui lot şi a informat că a solicitat reînfiinţarea unei "poliţii a patrimoniului cultural naţional", desfiinţată în anul 2009.
El a precizat că în prezent sunt trimise în judecată pentru infracţiuni de sustragere a unor obiecte aparţinând patrimoniului naţional 32 de persoane.
Cele cinci monede dacice din aur recuperate recent din Germania sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44 - 29 a.C.), doi aparţinând variantei cu monogramă pe revers, iar restul din varianta fără monogramă.
Fragmentul de tezaur de 14 podoabe dacice din argint, databile în secolul I a.C., conţine o brăţară simplă, decorată cu capete stilizate de şerpi, pandantive, cercei şi verigi cu capetele răsucite.
Toate aceste monede şi podoabe dacice, foarte rare, au fost obţinute, în mod ilicit, de către persoane implicate în activităţi ilegale de detecţii şi săpături în zona Sarmizegetusei Regia, fiind ulterior scoase în mod clandestin din România şi puse în vânzare pe piaţa internaţională numismatică din Europa şi SUA.
Readucerea în ţară a celor cinci stateri de aur dacici de tip Koson şi a celor paisprezece podoabe din argint dacice reprezintă încununarea cu succes a peste doi ani de muncă, la care au participat magistraţi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ofiţeri de poliţie, funcţionari din Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Consulatul General al României la Munchen şi experţi de la MNIR, precum şi omologi de ai lor din Germania.
Aceasta este cea de a doua operaţiune din acest an de readucere în ţară a unor piese aparţinând patrimoniului cultural al României, după recenta returnare a unui lot de 49 de drahme de argint dacice de tip Koson, din SUA.
Până în prezent s-au desfăşurat unsprezece operaţiuni de recuperare şi repatriere a unor brăţări dacice din aur, precum şi a unor monede din aur şi argint dacice şi greceşti (respectiv patru în 2007, una în 2008, una în 2009, una în 2011, două în 2012 şi două în 2013), având ca obiect piese de patrimoniu recuperate prin aplicarea convenţiei UNIDROIT, din Franţa, Elveţia, Spania, Irlanda, Statele Unite ale Americii şi din Germania.
Au fost recuperate şi repatriate 13 brăţări dacice regale de aur, cântărind 12,633 kg, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale reale şi fantastice, precum şi un număr de 292 monede din aur şi argint dacice de tip Koson şi monede greceşti din aur, emise la Tomis şi Callatis.
Acestora li se adaugă alte 142 monede dacice de tip Koson din aur, trei stateri de tip Lysimachos din aur, emişi în secolele II-I a.C., la Tomis şi Kallatis, 76 monede din argint şi bronz dacice, romane şi medievale, precum şi două depozite de unelte şi arme de fier dacice, recuperate de autorităţile judiciare româneşti pe teritoriul României, în cursul anilor 2009, 2011 şi 2013.
Preluare: AgerPres