Legenda lui Moș Nicolae este inspirată din povestea de viață a Sfântului Nicolae.

Cine a fost Moș Nicolae
Sfântul Nicolae a fost un episcop creștin care a trăit în secolul al IV-lea în localitate Patara, în provincia Lichia, în apropiere de Turcia de astăzi.

Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea părinților săi, el și-a dăruit întreaga avere celor nevoiași.

Legenda lui Moș Nicolae și a fetelor nevoiașe

Tradiția cu cadourile în ghetuțe pleacă de la povestea a trei fete sărace, care voiau să se căsătorească, dar nu aveau zestre. Se spune că, în acele timpuri, pentru ca o fată să fie cerută în căsătorie avea nevoie ca tatăl ei să aibă o zestre considerabilă. Cu cât zestrea era mai mare, cu atât fata avea șanse mai mari să-și găsească un soț mai bun. Pentru că nu avea zestre pentru fiicele sale, tatăl acestora a decis să le vândă ca sclave.

Nicolae, aflând de situația celor trei fete, în noaptea de 5 spre 6 decembrie a aruncat pe fereastra fiecăreia dintre ele câte un săculeț cu bani, iar săculeții au căzut, fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghetele fetelor.

Acest lucru a dus la obiceiul copiilor de a-și lustrui pantofii și de a aștepta cadouri în ghetuțe.

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat diferite forme de la o țară la alta, în multe părți el fiind confundat cu Moș Crăciun.

În România, cei doi sunt personaje diferite.

Când vine Moș Nicolae

Moș Nicolae vine în fiecare an în noaptea de 5 spre 6 decembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae.

Nuielușa și dulciurile de Moș Nicolae

Potrivit tradiției, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae vine și pune dulciuri în ghetuțele copiilor care au fost cuminți și au ascultat de părinți.

Iar cei care nu au fost cuminți vor primi o nuielușă.

Potrivit tradiției, nuielușa este dintr-o creangă de măr, iar a doua zi, ea trebuie pusă în apă. Dacă va înflori până de Crăciun înseamnă că Moș Nicolae i-a iertat obrăzniciile celui mic, iar Moș Crăciun va fi mai darnic.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și