Sobianin a subliniat că aşa au hotărât moscoviţii în cadrul consultării la care au participat aproape 300.000 de persoane, opinia majoritară observată astfel fiind să fie celebrate sărbătorile, dar să se restrângă festivităţile.

Moscoviţii au decis

Un procent de „29% s-au pronunţat pentru formatul tradiţional al sărbătorilor, în timp ce 52% au propus renunţarea la actele publice masive’‘ , a precizat edilul capitalei ruse. Cu toate acestea, a adăugat el, în timpul sărbătorilor de iarnă nu vor lipsi tradiţionalele luminiţe şi decoraţiuni.

Când a convocat consultarea pe pagina web a primăriei, Serghei Sobianin a pledat de la început pentru menţinerea festivităţilor obişnuite de Crăciun şi Anul Nou, argumentând că nimic nu este mai rău decât starea în care „oamenii cad în depresie şi îşi uită tradiţiile’‘ , iar acest lucru este exact „ceea ce caută inamicul” .

Primarul Moscovei a amintit că nici măcar în anul 1942, după invazia germană, Rusia nu a anulat festivităţile de sărbători, care s-au desfăşurat atunci în tranşee, adăposturi antiaeriene, fabrici, teatre sau parcuri.

Veniturile obţinute la evenimentele care totuşi vor avea loc la Moscova de sărbători vor fi dedicate soldaţilor şi angajaţilor din industria militară, a mai anunţat Sobianin.

„În multe parcuri şi la festivaluri se va colecta ajutor umanitar. Şi copiii vor putea folosi curierul lui Ded Moroz (Moş Ger) pentru a le trimite cărţi poştale de felicitare soldaţilor şi rezidenţilor noilor regiuni” ucrainene anexate de Rusia, adaugă edilul capitalei ruse.

Al doilea oraş al Rusiei, Sankt Petersburg, a renunţat deja la organizarea festivităţilor şi la luminiţele stradale pentru aceste sărbători.


Preluare: alephnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și