„Am decis să protestăm astăzi (n.red. vineri) la Inspectoratul Şcolar pentru neavizarea statelor de personal şi de plată cu sporuri pentru condiţii vătămătoare şi periculoase. Este un spor care este prevăzut de lege şi pe care noi l-am reconfirmat prin hotărâri judecătoreşti de la Curtea de Apel din Cluj. Avem hotărâri judecătoreşti începând cu anul 2012 şi ele au continuat începând cu toamna anului 2014. Aproape 99% din şcolile din Maramureş au aceste hotărâri. Atenţie, nu vorbim de plata retroactivă ca drepturi salariale, ci de punerea lor pe statul de plată a sporurilor. În această situaţie se află personalul nedidactic, cei despre care se ştie că au salariile foarte mici, personalul auxiliar, profesorii de informatică şi cadrele didactice care au funcţii de conducere şi care folosesc calculatorul. E vorba de peste 1.000 de membri de sindicat, de angajaţi din sistemul de învăţământ din Maramureş. Noi am avut înainte să ajungem aici un colegiu al liderilor, iar colegii au hotărât că în cazul în care nu se vasoluţiona să continuăm cu alte forme de protest, poate chiar la Bucureşti, la Ministerul Educaţiei. De aceea am considerat că e bine să venim în primul rând aici, pentru că Inspectoratul Şcolar Maramureş trebuie să avizeze statele de plată conform hotărârilor judecătoreşti de la Curtea de Apel din Cluj”, a declarat Ioana Petreuş, preşedintele SLI Maramureş.

„ISJ Maramureş trebuie să avizeze statele de plată conform hotărârilor judecătoreşti de la Curtea de Apel Cluj”

De asemenea, Petru Oros, membru al Biroului Operativ al Sindicatului şi reprezentantul personalului nedidactic spune că activitatea în unităţile de învăţământ nu s-ar mai putea desfăşura fără personalul nedidactic. „Ne-am săturat de trei ani de zile de minciunile care ni le spun cum că aşteaptă de la Minister o hârtie. Nu ştiu dacă o hârtie poate schimba o sentinţă judecătorească. Acesta este primul pas pe care-l facem vizavi de sporuri. Spun foarte multe nemulţumiri vizavi de personalul nedidactic, vizavi de încadrare, de sporul de vechime, de posturile care pe an ce trece se diminuează şi în locul lor nu vine nimeni. Ajungem să nu mai putem, efectiv, să mai mergem la lucru. Suntem suspuşi unui stres continuu, ameninţări din toate părţile, «dacă nu vă convine, daţi-vă demisia». Dar oare cine se ocupă de copiii ăia, de şcolile în care lucrăm? Nu ştiu dacă fără personalul nedidactic s-armai putea desfăşura activitatea în şcoli”, a precizat Petru Oros.

„Noi nu putem să acţionăm şi să achităm decât în temeiul legii”

Prefectul ing. Anton Rohian a mediat discuţia care a urmat, la care au participat atât reprezentanţi ai ISJ, în frunte cu inspectorul şcolar general prof. Ana Moldovan, cât şi o delegaţie din partea protestatarilor, condusă de preşedintele SLI Maramureş, prof. Ioana Petreuş. Reprezentanţii Sindicatului Liber din Învăţământ au prezentat doleanţele lor, iar echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş a precizat că nu există temei legal pentru solicitările prezentate. „Inspectoratul Şcolar a achitat instanţele, deci sumele conform instanţelor, dar judecătoriile au dat sentinţe diferite. Sunt trei tipuri de sentinţe acolo: că se plăteşte din 2011 până în 2015, că se plăteşte cu 2011 până la data pronunţării şi că este o sentinţă că se plăteşte şi în continuare. Şi Inspectoratul a achitat conform sentinţelor aceşti bani şi a avizat ordinele de plată, statul de plată. Reprezentanţii Sindicatului au dorit ca să se acorde în continuare toate sentinţele acestea cu privire la sporul de condiţii vătămătoare. Dar noi nu putem să le acordăm având în vedere că avem termene. Acuma vom înainta şi la Minister punctul lor de vedere, dar noi nu putem să acţionăm şi să achităm decât în temeiul legii”, spune Adriana Meşter, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Maramureş.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și