Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Dragos Băsescu - fiul lui Mircea Băsescu - a fost adus cu o maşină a DNA, fiind însoţit de ofiţeri de poliţie judiciară.
El a spus că nu ştie de ce a fost adus.
Surse judicare spun că urmează să fie pus sub acuzare pentru trafic de influenţă.
El ar urma să fie pus sub acuzare în dosarul lui Sergiu Lucinschi, fiul unui fost preşedinte al Republicii Moldova. În anchetă este cercetat şi Radu Pricop, unul dintre ginerii lui Traian Băsescu.
Acuzaţiile DNA din dosarul lui Sergiu Lucinschi
În acest dosar, DNA susţine că, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, ar fi constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă.
De asemenea, Luncischi i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de "gestiune frauduloasă", pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.
În aceeaşi perioadă, pentru a adăuga presiunii un mijloc de constrângere şi mai puternic, în concordanţă cu valoarea sumei respective, Sergiu Lucinschi i-ar fi spus că are influenţă, direct şi indirect, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care îl priveau pe omul de afaceri.
În 17 martie, pentru acest "ajutor", Lucinschi ar fi cerut şi ar fi primit de la omul de afaceri dreptul de creanţă asupra sumei de două milioane de euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.
Prin acest document, omul de afaceri recunoştea că îi datorează lui Sergiu Lucinschi suma de două milioane de euro, angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015.
Conform sursei citate, Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracţională pe Sergiu Lucinschi, prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal şi prin formularea ulterioară (decembrie 2014-martie 2015) a mai multor soluţii nelegale, pentru remiterea sumei de 4.000.000 euro către Sergiu Lucinschi, inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, ”sub imperiul constrângerilor repetate”.
Anchetatorii mai spun că în perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe acelaşi om de afaceri, l-ar fi sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor.
Astfel, în 19 februarie 2015, procurorul DIICOT Jurj Tudoran a emis, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o ordonanţă prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru cinci zile a teritoriului României, cu destinaţia Zambia.
Ulterior, în 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar în cazul omului de afaceri, într-una dintre cauze, procurorul Jurj Tudoran i-a comunicat acestuia că are în lucru şi alt dosar penal şi că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.
Ofiţerul de poliţie de la DIICOT Constantin Comăneanu, care desfăşura activităţi specifice în acel dosar, i-ar fi solicitat o sumă de bani, iniţial neprecizată, printr-un intermediar, omului de afaceri şantajat de Lucinschi, afirmând că poate influenţa modul de soluţionare a cauzei.
"Mai mult, pentru a-i întări încrederea, inculpatul Comăneanu Constantin, prin acelaşi intermediar, i-a transmis omului de afaceri o copie a plângerii depusă de inculpatul Lucinschi Sergiu şi i-a comunicat totodată că se va lua împotriva lui măsura arestării, lucru care s-a şi întâmplat ulterior", au precizat procurorii.
Având în vedere că informaţiile se confirmaseră, după punerea sa în libertate, omul de afaceri a fost de acord să îi dea intermediarului suma de 30.000 de euro, din cei 50.000 de euro pretinşi iniţial, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului său, susţin anchetatorii.
În 30 martie, Comăneanu a fost prins în flagrant, după ce a primit de la intermediar 5.000 din cei 30.000 de euro daţi de omul de afaceri.
În acest dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au extins acuzaţiile în cazul ginerelui lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, el fiind cercetat penal şi pentru instigare la infracţiunea de fals în declaraţii, după ce l-a sfătuit pe Sergiu Luncinschi să încheie un contract notarial fictiv.
Preluare: Digi24.ro