Cupoanele pentru ajutoare alimentare au ajuns în judeţ, însă nimeni nu ştie despre câţi beneficiari este vorba. Autorităţile din Maramureş ridică din umeri cu privire la acest aspect, deoarece întreaga acţiune este coordonată din Capitală de Ministerul Fondurilor Europene.
Conform responsabililor, anul acesta vor primi ajutoare comunitare şi alte categorii sociale. Numărul beneficiarilor noi ar ajunge undeva la aproximativ 700.000 la nivel naţional. De asemenea, condiţiile sunt mai restrictive la unele categorii, cum ar fi şomerii, unde vor primi ajutoare doar cei cu idemnizaţii mai mici de 400 lei. Până în prezent, la nivel naţional, s-au distribuit deja 2,6 milioane de cupoane din totalul estimat de 3,3 milioane.
Cuponul conţine detalii cu privire la pachetul cu alimente
Se ştie doar faptul că anul acesta aduce schimbări esenţiale a modului în care se vor distribui ajutoarele. Conform directorului Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Maramureş, Ovidiu Morar, instituţia nu e implicată în program, Ministerul Muncii oferind bazele de date Ministerului Fondurilor Europene, cel care gestionează distribuirea ajutoarelor. Nici instituţiile care se vor ocupa de distribuirea alimentelor nu au fost anunţate cu privire la numărul beneficiarilor din judeţ. Se cunoaşte doar faptul că ministerul se află în faza de licitare a pachetelor cu alimente ce urmează a fi distribuite.
Potrivit directorului Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Baia Mare, Bogdan Gavra, pe raza municipiului s-au distribuit deja cupoanele aferente, pe baza cărora se vor acorda ajutoarele, iar pe fiecare cupon se menţionează cantităţile de alimente care vor fi primite de beneficiari. Acestea diferă în funcţie de categoria socială. Potrivit presei naţionale, se vor distribui pachete cu alimente, în cuantum de aproximativ 128 lei, sumă în creştere faţă de anul trecut. Până în prezent, însă, nu se cunoaşte când se va începe acţiunea de distribuire. Deocamdată nici Instituţia Prefectului Maramureş nu deţine o evidenţă a numărului de beneficiari până în prezent.
Preluare: InfoMM.ro