"Începând din această seară de la ora 23,00, cum spune Codul galben, respectiv ora 17,00, când încetează Codul portocaliu, vitezele de vânt scad până în dimineața zilei de miercuri. Prin urmare există o probabilitate de peste 90% ca, în cursul zilei de mâine (marți — n.r.), Administrația Națională de Meteorologie să emită o avertizare pentru sudul țării, începând din Oltenia, Muntenia, sud-est, cam în același mod. Vitezele de vânt în sud-est vor fi destul de mari și de data aceasta, în acest interval, miercuri dimineață până joi spre prânz. Nu putem preciza azi pe județe, dar mâine la ora 12,00 cel târziu vom emite această avertizare", a spus Sandu.

El a adăugat că, începând de joi din jurul prânzului, vremea rea va lua o pauză până în jurul datei de 3-4 februarie. "Dar despre acest episod nu putem discuta încă, pentru că este destul de departe", a mai spus directorul ANM.

Premierul Victor Ponta i-a cerut să fie mai explicit: "Ca să înțeleagă lumea clar, avem o mică pauză astăzi și mâine, iar de miercuri din nou este dificil, da?"

"Din seara asta încetează vântul, până miercuri dimineață. De miercuri dimineață, viteza vântului va fi din nou foarte tare și asociată cu căderi de zăpadă", a răspuns șeful ANM.

În continuare, Ponta a cerut ca astăzi și mâine să fie luate cât mai multe măsuri.

"Asta înseamnă că azi și mâine folosim această pauză ca să luăm cât mai multe măsuri, pentru că miercuri va fi din nou dificil să intervenim și pentru deszăpezire, și pentru deblocarea oamenilor, deci astăzi și mâine activitatea să fie în mod special crescută pentru a profita de această mică pauză de vreme", a precizat premierul.

Meteorologii au prelungit, luni, până la orele 17,00, Codul Portocaliu de viscol pentru județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași și Ialomița.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, între orele 9,00 și 17,00, în cele opt județe, temporar, viteza vântului la rafală va depăși 60 — 70 de kilometri/oră, continuând să troienească puternic zăpada, iar vizibilitatea se va menține redusă.

Totodată, sub Cod Galben de viscol rămân, până la ora 23,00, estul Munteniei, Dobrogea și cea mai mare parte a Moldovei, unde va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 50 de kilometri/oră, temporar viscolind sau spulberând zăpada. Codul Galben afectează județele Iași, Bacău și Vaslui.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și