Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară, după identificarea unui porc mistreț mort pe fondul de vânătoare nr.38 Oarța. Cazul a fost confirmat dde către specialiștii Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală de la București.

Prefectul Vasile Moldovan a arătat că a fost aprobat în ședință planul de măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane la mistreț atât în zonele afectate, cât și în zonele neafectate din mediul silvatic.

„S-a procedat la stabilirea zonei infectate pe o suprafață de 8 km, (ce include patru fonduri de vânătoare: nr. 38 Oarța, nr.37Asuaj, unul din județul Sălaj, iar altul din județul Satu Mare respectiv localitățile Bicaz, Ciuta, Corni, Oarța de Sus). Zona tampon are o suprafață de 5 km (include patru fonduri de vânătoare, două din Maramureș, unul din județul Sălaj și județul Satu Mare). În fondurile de vânătoare din zona afectată se dispun măsuri de recoltare integrală a mistreților prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuire”, a explicat prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan.

Se va face o inventariere a porcinelor domestice din zona infectată, este dispusă interzicerea circulației animalelor domestice (ovine, caprine, bovine, porcine, cabaline, etc) prin incinta pădurilor. Alte măsuri – intrarea și ieșirea în și din pădure a persoanelor fizice și juridice care transportă masă lemnoasă, respectiv a utilajelor se va realiza numai prin puncte stabilite de către ocoalele silvice și comunicate la DSVSA Maramureș.

„Reprezentanții desemnați în plan, împreună cu gestionarii fondurilor de vânătoare vor lua măsurile de dezinfecție. Exploatațiile de porcine din zona infectată vor fi puse sub supraveghere clinică de către echipe din cadrul DSVSA Maramureș sau medicii veterinari de liberă practică concesionari, cu aplicarea de măsuri de restricționare a mișcării animalelor. Vor fi luate măsurile de biosecuritate specifice (igienă corespunzătoare) pentru reducerea riscului de propagare a virusului pestei porcine africane”, arată autoritățile.

Se interzice accesul persoanelor neautorizate în aceste păduri. Se impune în cadrul supravegherii pasive prelevarea de probe de la toți mistreții găsiți morți sau bolnavi și vor fi testați inclusiv cei uciși în accidente rutiere. Gestionarii fondurilor de vânătoare vor efectua inspecții/patrulări cel puțin la un interval de trei zile de pentru depistarea de porci mistreți morți/bolnavi.

DSVSA Maramureș a mai anunțat că mistreții vânați vor fi depozitați integral în spații frigorifice de către gestionarii fondurilor de vânătoare până la sosirea rezultatelor de laborator. S-a solicitat informarea secretarilor unităților administrativ-teritoriale cu privire la interdicția organizării de aglomerări de animale pe raza localităților.

„Cetățenii care identifică porci mistreți morți în pădure, pe fondurile de vânătoare, sunt rugați să anunțe autoritățile administrației publice locale și autoritățile sanitar-veterinare, respectiv să întreprindă măsuri de prevenție. Se recomandă populației de a evita să intre în contact cu animalul decedat în scopul de a preveni apariția de focare în gospodăriile populației, fapt care ar afecta din punct de vedere economic și social unitățile administrativ-teritoriale”, mai precizează CJSU.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și