Urmeazӑ alţi reprezentanţi ai naţiunilor, şi de fiecare datӑ Victor Hugo gӑseşte comentariul cel mai adecvat. Dar, „La un moment dat, uşierul a zis:"Monsieur le Représentant de la Mésopotamie". Câteva clipe, Hugo a părut descumpănit. Apoi, a exclamat:„La Mésopotamie! Ah, l Humanité!"

Acum, dupӑ ce Notre Dame din Paris s-a rӑnit grav cu focul, mӑ întreb: oare reprezentantul umanitӑţii n-ar putea fi chiar Victor Hugo, cel care a scris „Notre-Dame de Paris”?

O carte pe care lumea creştinӑ a citit-o, şi în care unii s-au regӑsit, poate în destinul Esmeraldei, poate în bunӑtatea diformului Quasimodo. O catedralӑ pe care lumea creştinӑ a vizitat-o, a admirat-o şi a venerat-o, care are nevoie urgent de cea mai concretӑ dovadӑ de prim-ajutor, de umanitate.

Desigur, catedrala a apӑrut cu sute de ani înaintea romanului lui Victor Hugo, dar, de când existӑ şi cartea, e aproape imposibil sӑ te gândeşti la catedralӑ şi sӑ nu te gândeşti la Hugo. Sunt douӑ piscuri ale vieţii noastre spirituale şi avem nevoie de amândouӑ.

Nu trebuie amestecate empatia pe care o simţim pentru oamenii care se sting încet-încet pentru cӑ mor de foame (iar lumea îndestulatӑ nu doneazӑ suficient pentru a curma rӑul), cu dorinţa de a reface cât mai rapid o catedralӑ - simbol al umanitӑţii.

Donaţiile pentru cei sӑraci se fac şi se vor face, fӑrӑ a striga în gura mare. Catedrala din Île de la Cité trece acum printr-o cumpӑnӑ a multisecularei ei existenţe. Este o urgenţӑ, şi când este o urgenţӑ, se aud sirenele.

De data aceasta, cele din noi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News