Sportivul a transmis într-un comunicat că va coopera cu autoritățile în legătură cu plecarea sa din țară.

„Sunt extrem de dezamăgit cu decizia instanței de anulare a aplicației pentru revizuirea deciziei ministrului de a-mi suspenda viza, ceea ce înseamnă că nu pot sta în Australia și să particip la Australian Open.

Respect decizia instanței și voi coopera cu autoritățile relevante în legătură cu plecarea mea din țară.

Nu sunt confortabil cu faptul că atenția în ultimele săptămâni a fost pe mine și sper că acum ne putem toți concentra pe joc și pe turneul ce-l iubesc. Le doresc toate cele bune jucătorilor, oficialilor turneului, personalului, voluntarilor și fanilor la turneu.

În cele din urmă, aș vrea să mulțumesc familiei mele, prietenilor, echipei, suporterilor, fanilor și conaționalilor mei sârbi pentru sprijinul vostru continuu. Toți ați fost o sursă grozavă de putere pentru mine”, arată comunicatul.

Acesta a mai transmis că se va odihni și recupera, înainte de a mai comenta ceva pe acest subiect.

Decizia instanței înseamnă că viza lui Novak Djokovic a fost anulată și că va fi deportat din Australia.

Astfel el nu va avea voie timp de trei ani să intre în Australia, decât în anumite circumstanțe.

Duminică, instanța a menținut decizia ministrului imigrației din Australia, Alex Hawke, de a i se anula viza pe motiv că prezența lui Djokovic în Australia ar putea reprezenta un risc de „neliniște publică”, având în vedere că este „un talisman al mișcării anti-vaccin”, scrie The Guardian.

Judecătorul James Allsop a anunțat că instanța a respins cu unanimitate contestația lui Djokovic, sportivul trebuind să plătească costurile, însă a explicat că decizia nu a judecat „meritul sau înțelepciunea deciziei” ministrului, ci dacă era atât de irațională încât să fie ilegală.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și