Coordonatorul Serviciului de Ambulanţă "Samaritanus" Mureş, Varga Zsigmond, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că o ambulanţă aparţinând acestui serviciu privat, parcată în faţa blocului unde el locuieşte, în Târgu Mureş, a fost stropită cu acid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"După cinci ani de activitate, în care am fost solicitaţi de peste 20.000 de oameni bolnavi, cineva a găsit potrivit să ne facă rău. În seara trecută, una din maşinile noastre a fost chemată la o solicitare, s-a administrat medicaţia, urmând ca dimineaţa să mergem din nou să administrăm tratamentul bolnavului. Maşina a fost lăsată în faţa blocului unde locuiesc. Dimineaţa, când ne-am dus la maşină, să plecăm la pacient, la ora 7.00, am observat că cineva turnase acid peste maşină", se arată în comunicat.

Varga a declarat ulterior, presei, că a fost turnat acid şi pe motocicleta de transport sânge aparţinând serviciului, care era parcată lângă ambulanţă.

El a precizat că a făcut plângere la Poliţie, un echipaj deplasându-se în cursul dimineţii la faţa locului, luând probe şi făcând fotografii.

"Maşina e compromisă total. Chiar dacă e tratată vopseaua, acidul lucrează. Nu e singura noastră maşină, dar e cea de consult, cu care interveneam în fiecare zi. Şi pe unica motocicletă de transport sânge şi derivate a serviciului, la fel, a fost turnat acid. Sigur că activitatea ne va fi îngreunată. Maşina salvării e protejată şi în timp de război, pentru că oricine poate avea nevoie de ea. Şi noi ajutăm pe oricine", a spus Varga.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop, a precizat că în acest caz Poliţia Târgu Mureş a deschis un dosar penal pentru distrugere.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și