Mai exact, pe 27 iulie, toți băimărenii sunt invitați să doneze în cadrul evenimentului sustinut de Camelia Filip si Dan Gurka – Echilibrul dintre viata de familie si business ce va avea loc in data de 27 Iulie la EuroHotel incepand cu ora 17:30.

Evenimentul se adreseaza oamenilor de cariera si celor care dezvolta un business. Durata evenimentului va fi de 2 ore si 30 de minute, timp in care participantii vor afla informatii si tehnici prin care isi pot echilibra viata personala si viata de business.

„Avem obligația să nu mai trecem nepăsători pe lângă strigătele de ajutor venite din partea oamenilor din jurul nostru. E o obligație pe care o impune statutul uman, dar și condiția fiecăruia dintre noi. Trebuie să gândim că puținul pe care ni-l permitem înseamnă pentru cel de lângă noi un procent, mai mic sau mai mare, din șansa la viață. Șansă plus șansă plus mai multe șanse înseamnă însăși viață de om. Noi, echipa Equilibrium, am decis să îi fim alături Marianei și credem că, asemeni nouă, îi mai pot fi alături și alții", declară cei doi parteneri Equilibrium.

Mariana Oros are nevoie urgentă de un transplant de ficat. În vârstă de 46 de ani, aceasta beneficiază de o pensie de 535 lei, sumă insuficientă pentru traiul de zi cu zi, ceea ce, evident, nu îi permite să facă transplatul atât de necesar. Tocmai de aceea, pe rețelele sociale s-a demarat o campanie de strângere de fonduri.

Un istoric medical și un prezent incert

Mariana Oros a suferit o operație în 2002 pentru noduli tiroidieni, în urma acestei intervenții a avut nevoie de tratament permanent, ceea ce a făcut ca medicamentele să aibă un impact negativ asupra ficatului ei.

În 2005 a fost operată laparoscopic pentru eliminarea colecistului. Pentru că starea ei de sănătate se înrăutățea, în 2011, în urma unor investigații a fost diagnosticată cu ciroză biliară primitivă. Boala a evoluat foarte repede și a devenit, în scurt timp, ciroză biliară de gradul IV, considerată boală autoimună. Anul 2015 a însemnat pentru Mariana Oros intrarea pe lista de transplant.

Împreună putem salva un suflet de 37 de kilograme

În prezent, Mariana cântărește 37 de kilograme. Mai mult decât numărul kilogramelor ei cântărește optimismul și încrederea pe care o are în medicii din România, acesta fiind motivul pentru care își dorește ca operația să aibă loc aici și nu în altă țară. Din păcate, coordonatele sunt sumbre.

Șansele ei de viață sunt dependente de transplant. Cu cât transplantul mai repede efectuat, cu atât șansele ei de supraviețuire sunt mai mari.
În momentul acesta, există un posibil donator, care este acum într-un proces de analize pentru a se stabili compatibilitatea. Dacă lucrurile merg în sens bun, operația va avea loc la Spitalul Fundeni din București.

Viață neprețuită căpătată cu 20.000 euro

Potrivit unor calcule, 20.000 de euro este suma de care Mariana are nevoie, costurile acoperind transportul, operația, spitalizarea, alimentația, tratamentul. Pentru că o campanie de strângere de fonduri a fost deja demarată pe o rețea socială, oamenii au empatizat cu acest caz și au donat, până în prezent, aproximativ 4.500 euro. Însă, drumul e mai lung de atât
Camelia Filip & Danut Gurka va asteapta in numar cat mai mare pentru a investi in dezvoltarea fiecaruia si pentru a o sprijini pe Mariana la evenimentul din 27 Iulie cu ora 17:30.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și