Fiecare „ia” de la o carte pe care o citeşte câte ceva; şi ceea ce „ia” nu-i neapărat esenţialul, dacă acest esenţial există... „Albastru pur” se încadrează perfect în ceea ce am spus.
Mă aşteptam la mai mult de la autoarea romanului „ Fata cu cercelul de perlă ”. De data aceasta, în „Albastru pur” lucrurile îmi par prea mult forţate. Nişte „intersectări” între o americană care vrea să fie franţuzoaică, aşa cum au fost strămoşii ei şi o rudă persecutată religios din Franţa secolului al XVI-lea, sunt elementele de bază ale construcţiei romanului lui Tracy Chevalier. Legătura dintre cele două lumi, din două secole diferite, unul în Evul Mediu şi celălalt în secolul al XXI-lea, două continente, unul european, altul american, este Ella Turner, care doreşte să i se spună en français Tournier şi o rudă care a trăit cu 500 de ani mai înainte, Isabelle, poreclită din cauza părului ei roşcat chiar aşa: Roşcata sau La Rousse.
Francezo-americana are de multe ori un vis în care îi apare culoarea albastră. Isabelle, sau Roşcata, sau La Rousse, cea care a trăit în Evul Mediu, a avut probleme mari din cauza veneraţiei pentru Fecioara Maria, intrând în conflict ireconciliabil cu adepţii calvinismului, majoritari. „Isabelle se gândea adesea la stofa albastră. Nu era chip s-o cumpere. Şi chiar dacă ar fi cumpărat-o, Etienne şi Hannah n-ar fi îngăduit aşa ceva în casă.-Stofă catolică! Ar fi bombănit Hannah[...]. A ascuns firul în tivul rochiei [...].”
Stofa albastră e „Albastrul Fecioarei de la Sfântul Zaccaria”. Legenda spune că „Ţesătorul care a făcut stofa a copiat-o după veşmântul Fecioarei dintr-o pictură de la Sfântul Zaccaria pentru a-i mulţumi Sfântului că şi-a regăsit fata.”
Roşcata face parte dintr-o familie săracă. Ce criterii de departajare între bogaţi şi săraci erau în secolul al XVI-lea... Roşcata: „Famila mea e săracă, n-avem nimic, iar ei sunt bogaţi, au o Biblie, un cal, ştiu să scrie...”
Doamna Tournier, sau Turner, în căutarea adevărului care transcede peste secole şi epoci istorice, ajunge să locuiască, împreună cu soţul ei, în „Lisle-sur-Tarn, [care] era un orăşel frumos, paşnic. La Lisle prânzul era încă masa cea mai importantă a zilei, copiii alergau în voie, fără să se teamă de străini sau de maşini, şi rămânea timp şi de sporovăială. Oamenii nu se grăbeau niciodată atât de tare încât să nu se poată opri să schimbe două vorbe cu toată lumea.”
Pe mine cartea m-a dezamăgit. Dar un dialog între două personaje mi-a atras atenţia:
„De ce este Elveţia atât de puternică dacă e ţară neutră? – ca să putem rămâne neutri. O ţară nu poate fi neutră decât dacă are armată puternică.”
Subiectul mi s-a părut interesant şi despre serviciul militar din Ţara Cantoanelor am aflat de pe http://www.ziare.com/international/stiri-externe/elvetienii-nu-renunta-la-serviciul-militar-obligatoriu-1258449
„Elveţienii au votat, duminică, în cadrul unui referendum naţional, împotriva planului de interzicere a serviciului militar obligatoriu. Elveţia acordă armatei un buget de 6% din PIB, cât armatele Austriei, Belgiei, Norvegiei, Finlandei şi Suediei împreună. Bărbaţii elveţieni cu vârste intre 18 si 32 de ani încep serviciul militar cu o tabără de pregătire ce durează şapte săptămâni, iar de şase ori în următorii ani aceştia participă la antrenamente de câte 19 zile.”
E, indirect, ideea cea mai interesantă a romanului. Cam puţin...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News