Arcadianul Palas, omorât în luptӑ, e dus acasӑ la tatӑl sӑu, regele Evandru. Drances şi Turnus dicutӑ. Primul vrea pace cu troienii, celӑlalt, nu. Citez un fragment din replica datӑ de Turnus: „O Drances. Însӑ vezi tu, adunarea / Nu trebuie s-o umpli doar cu gura / Ce slobod trӑncӑne, pe când tu însuţi / Te afli-n adӑpost, cӑci zidurile / Îl stӑvilesc pe duşman, iarӑ şanţul / N-a început sӑ gâlgâie de sânge”.

Armatele duşmane ajung faţӑ în faţӑ: „...Armiile, / Ajunse în bӑtaia unei suliţi, / Se-opresc; şi nӑpustindu-se deodatӑ / Cu chiote-şi îndeamnӑ caii-n freamӑt / Şi slobozesc de pretutindeni suliţi”.

Lupta de-aproape e aprigӑ. „Când şirurile se învӑluirӑ / Vrӑjmaşul alegându-şi fiecare, / Atuncea ignete se desluşirӑ / De muribunzi în valuri largi de sânge, / Atunci morman de arme şi cadavre, / Şi cai murind mӑcelului s-amestec / Şi crâncenӑ se-ncinge bӑtӑlia”.

Luptele continuӑ pânӑ în apropierea de cetate. Vergiliu încheie Cântul XI cu aceste versuri:
„iar ziua lunecând, se-ntoarnӑ noaptea... / ...Ei tabere-şi aşazӑ-n preajma urbei / Şi-n faţa lor dureazӑ metereze”.

Cântul XII
În Turnus, în asteptarea viitoarei lupte cu Enea, „Se-ncinge firea-i neînduplecatӑ, / pornirea lui aprinsӑ se-nteţeşte”. Regele Latinus îi spune lui Turnus cӑ deja „De douӑ ori învinşi fum / În lupte mari; şi-abia suntem în stare / Sӑ ocrotim nӑdejdile itale / Aci-n cetate. Încӑlzim cu sânge / De-al nostru ale Tibrului talazuri / Şi, de-ale noastre oase, albe-s câmpuri / Fӑrӑ sfârşit”.

Adicӑ mai bunӑ decât orice luptӑ ar fi pacea între troieni şi rutuli. Nu se poate. Turnus îl urӑşte de moarte pe Enea, viseazӑ sӑ-l doboare cu lancea şi vrea „Lui platoşa sӑ-i smulgӑ şi s-o sfarme; / Iar pletele acestui muieratic / Din Frigia, cu fierul încreţite / Şi nӑclӑite-n iruri şi în smirnӑ, / Sӑ le sluţesc, mânjindu-le în şperlӑ”.

Nici Enea nu se lasӑ mai prejos. „Cu-aceeaşi îndârjire şi Enea, spӑimos în armele ce-i dase mama, / Rӑzboinica virtute şi-o înteţeşte, / Mânia crâncenӑ asmuţindu-şi”.

Eroul troian „E bucuros cӑ va curma rӑzboiul / Prin învoirea de-a lupta cu Turnus”.

Soarta unui rӑzboi e datӑ de încleştarea armelor, dar e hotӑrâtӑ, pânӑ la urmӑ, de zei. Iunona, „Şi-aruncӑ ochii-n faţӑ şi zӑreşte / Câmpia şi-amândouӑ armiile, / A laurentinilor şi cea troianӑ, / Şi-a regelui Latinus cetӑţuie” şi, cunoscӑtoare a celor ce se vor întâmpla, îi spune Iuturnei, sora lui Turnus „Şi dacӑ e vreun chip, pe scumpu-ţi frate / Rӑpeşte-l morţii; sau, stârnind rӑzboiul, / Zdrobeşte învoiala încheiatӑ”.

Pe de altӑ parte, Enea se roagӑ zeilor. Promite cӑ în caz de victorie, nu va accepta ca italicii sӑ se supunӑ troienilor, nici nu va dori ca „Al meu sӑ fie scaunul domniei, / Ci voi ca seminţiile-amândouӑ, / Ne-nvinse, ascultând de-aceleaşi pravili, / O vecinicӑ-nvoialӑ sӑ tocmeascӑ”.

Luptele care urmeazӑ sunt crâncene...Vergiliu le descrie într-un mod cât se poate de realist, cu lux de amӑnunte, lӑsând impresia c-a fost acolo, în calitate de reporter de rӑzboi. Una dintre secvenţele de luptӑ descrise: „Se-ntoarse şi-l pӑleşte cu sӑcurea / La mir şi-i hӑrtӑneşte şi bӑrbia, /Scӑldându-i armele-n belşug de sânge. / Aceluia pleoapele-i apasӑ / A morţii tihnӑ grea ş-un somn ca fierul, / Iar ochii-i ferec-a veciei noapte”.

Acum, Enea, eroul Troian, îl cautӑ pe Turnus pentru a se bate cu el. Între timp, nu stӑ degeaba! „Enea însӑ nu catadicseşte / S-aştearnӑ morţii pe-oricare fugarnic, / Nici nu s-abate-asupra celor care / L-aşteaptӑ dârji în luptӑ sӑ se-ntreacӑ, / Nici hӑituie-i pe cei ce-aruncӑ suliţi / Din depӑrtare;-n negrul întuneric / Pe Turnus doar îl cautӑ [...]”.

De întâlnirea fatalӑ cu Enea, pe Turnus îl scapӑ de mai multe ori Iuturna. „De câte ori şi-aruncӑ / Privirea cӑtre duşmani şi încearcӑ / S-ajungӑ fuga lor înaripatӑ / Trӑpaşii lui, de-atâtea ori Iuturna / Abate al lui Turnus car din calea-i”.

În sprijinul lui Enea vine mama sa, zeiţa Venus. „În clipa-aceea maica prea frumoasӑ / A lui Enea îi strecoarӑ gândul / La ziduri sӑ se ducӑ cu oştirea”.

Cei doi luptӑtori ajung, în sfârşit, fatӑ în faţӑ. „E-ncrezӑtor în sabia sa Turnus; / Semeţ de lancea-i vajnicӑ – Enea. / Stau faţӑ-n faţӑ, gata sӑ se-ncleşte / Şi li-i fiinţa toatӑ numai clocot”.

Înaintea luptei finale, Iuno îl roagӑ pe Joe ca latinii sӑ nu-şi schimbe numele, sӑ nu se numeascӑ troieni, „Sӑ-şi strice graiul, portul sӑ-şi prefacӑ. / Rӑmânӑ în vecie-al nostru Latiu, / Rӑmânӑ regii Albei. Dӑinuiascӑ / Puternicӑ romana seminţie, / Hrӑnitӑ de virtuţile itale”.

Ce-a fost, a fost... „Cӑzut-a Troia? Lasӑ şi-al sӑu nume / Cu ea sӑ fi cӑzut”.

Enea câştigӑ lupta cu Turnus. „Aşa grӑind el drept în piept i-nfige / Cu sete spada. Frig de moarte trupul / Lui Turnus îl cuprinde. Al lui suflet / Ne-nduplecat, fugi gemând la Umbre”.

Astfel se încheie una din marile capodopere ale lumii. Se cuvine acum, la sfârşit, sӑ ne gândim cu recunoştinţӑ la Octavianus Augustus pentru inspiraţia de a ordona ca manuscrisul Eneidei sӑ fie pӑstrat, deşi autorul sӑu l-ar fi vrut distrus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News