Aşadar, Nicolae Iuga ni se destăinuie într-o oarecare măsură. Spectaculos va fi volumul al doilea promis de autor, volum pe care nu mă grăbesc absolut deloc să-l citesc. Pentru cei care îşi imaginează că nu vreau s-o fac, să nu creadă că nu mă interesează ce va urma. Condiţiile în care va apărea al doilea volum sunt stabilite de autor în primul. Recomand cititorilor să citească partea întâi a jurnalului „Lumini în ceaţă″ şi apoi vor înţelege ce-am vrut să spun.

Nicolae Iuga începe povestea vieţii sale cu perioada copilăriei, a primelor cărţi citite la biblioteca din Sălişte, „cu setea şi naivitatea inerente copilăriei, fără o ordine anume şi fără îndrumarea nimănui″.
Sunt convins că prea puţini sunt cei care citesc la început îndrumaţi de cineva. Există, în perioada copilăriei, o întrebare firească pe care şi-o pune un copil când vede o carte: „oare despre ce-o fi vorba?″. Întrebare la care se poate răspunde într-un singur fel...

Sălişte, localitatea unde s-a născut autorul, „A mers în sensul susţinerii copiilor la şcoli, un sens care s-a dovedit a fi unul al evoluţiei prin învăţământ superior şi cultură″. Un exemplu al reuşitei strategii săliştene poartă numele Nicolae Iuga!

Autorul este de o sinceritate dezarmantă. Parcă-l şi văd elev în primele clase, făcând fel de fel de şotii, dând bătăi de cap învăţătoarei sau profesorilor. „Nu am fost un copil răsfăţat, nici nu aveam cum, iar ca elev de şcoală generală am comis toate micile răutăţi inocente şi tot felul de gesturi inconştiente inerente unei copilării insuficient supravegheate. Nu m-am ţinut serios de şcoală şi premii am primit doar ca recitator de poezii″.

Revenind la multitudinea de cărţi citite, Nicolae Iuga afirmă: „pot să spun despre mine că sunt nu numai produsul vreunei şcoli, ci în egală măsură şi rezultatul lecturilor mele″.

Totuşi, trebuie să recunoaştem că mulţi citesc, dar puţini procesează informaţiile la fel cum o face maramureşanul nostru! Autorul şi-a antrenat bine mintea în coplărie, lucru folositor profesorului universitar de mai târziu.

Nicolae Iuga a scris poezii. Asta, până-n-ntr-o zi când a renunţat la scrierea de „metafore căznite″.

Admirabilă expresie găsită de autor! Poate fi o interesantă definiţie a unei prea mari părţi a literaturii româneşti actuale.

Studentul la Filosofie Nicolae Iuga l-a cunoscut pe Petre Ţuţea, pe atunci „un bătrân mătăhălos şi chel, îmbrăcat modest, care deşi nu era surd vorbea tare, anume ca să fie auzit şi de la celelalte mese din apropiere. [...] ... dacă se nimerea să fie şi Ţuţea în restaurant, îmi făcea semn să vin să mă aşez la masa lui şi mă prezenta ca fiind „un băiat bun de la Maramureş, student la Filosofie”. Eu tăceam prudent şi îl ascultam pe Ţuţea, care vorbea năucitor″.

Admirabil cum îl descrie autorul pe Petre Ţuţea, cel care „vorbea năucitor″! Aceste cuvinte, pline de admiraţie, vin din partea universitarului Nicolae Iuga! Felicitări pentru adverbul găsit. E fantastic de bine ales.

Autorul l-a cunoscut şi pe Constantin Noica, alt mare filosof român, care „avea o călcare continuă a gândului şi o exprimare a ideilor fluentă, într-o apodictică tăioasă şi severă, care nu admitea replică″.

Aici, prin felul cum l-a caracterizat pe Noica, l-am recunoscut imediat pe cel care a scris „Lumini în ceaţă″.

Nicolae Iuga scrie că Noica i-a dat cartea „Devenirea întru fiinţă″, cu următoarea dedicaţie: „Lui Nicolae Iuga, în nădejdea şi încredinţarea că-şi va obţine devenirea întru fiinţa culturii, din partea lui Constantin Noica, Apr. 1986, Păltiniş”.

Într-adevăr, Nicolae Iuga a obţinut devenirea întru fiinţa culturii şi din această poziţie ne oferă, din când în când, câte o memorabilă carte.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News