O româncă a fost arestată miercuri pe aeroportul internațional din Casablanca având asupra sa aproape un kilogram și jumătate de cocaină, conform portalului de știri LeMag.ma.
Femeia venea de la Sao Paolo (Brazilia) și se îndrepta spre orașul spaniol Malaga.
Comportamentul său suspect le-a atras atenția polițiștilor de frontieră, care au supus-o unui control manual, cu raze X și cu ajutorul câinilor polițiști. Asupra româncei a fost descoperită o cantitate de 1,46 kg de pudră albă, ascunsă cu grijă în doi saci din plastic într-o valiză, a declarat comisarul Abdelhadi Siba. Analizele de laborator au arătat că era vorba despre cocaină.
Din ordinul procurorului regal din Casablanca, românca a fost plasată în arest pe durata anchetei, după ce i-au fost aduse la cunoștință toate drepturile și garanțiile acordate de legea marocană, precizează sursa citată.
Direcția Generală a Securității Naționale (DGSN) a informat misiunea diplomatică a României cu privire la acest caz, în care investigația continuă.
Arestarea româncei intervine pe fondul măsurilor stricte de securitate pe aeroportul din Casablanca, în coordonare cu DGSN și sub supervizarea Parchetului din Casablanca, în scopul combaterii traficului de droguri.
Preluare: AgerPres.ro