Macabra descoperire a fost făcută în acest weekend în curtea imobilului în care locuia tânăra. Ea a fost găsită atârnând de o creangă de la o înălţime de aproximativ 5 metri. Potrivit anchetatorilor, aceasta a folosit o sfoară pe care a agăţat-o de copacul din curtea casei. Un echipaj de prim ajutor a intervenit imediat la faţa locului însă, nimeni nu a putut face nimic pentru salvarea acesteia, medicii fiind nevoiţi să constate decesul. Specialiştii de la medicină legală au preluat cadavrul şi l-au transportat la morga spitalului Vişeu de Sus pentru efectuarea necropsiei ca să fie stabilită cu exactitate cauza producerii decesului.

De asemenea, organele de poliţie au demarat o anchetă în acest caz. Nimeni nu ştie ce a împins-o pe tânără să recurgă la un asemenea gest extrem. Familia fetei a rămas şocată la aflarea teribilei veşti şi nu au găsit niciun bilet de adio prin care aceasta să îşi explice fapta.

„În data de 2 august la ora 18.16 poliţia a fost sesizată prin 112 că pe strada Florilor din Vişeu de Sus se află spânzurată o tânără. Organele de poliţie ce s-au deplasat la faţa locului au constatat că într-un copac din curtea unui imobil se află spânzurată o tânără de 22 de ani din Vişeu de Sus. La examinarea exterioară a cadavrului, poliţiştii nu au găsit urme de violenţă. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului Vişeu de Sus pentru efectuarea necropsiei” a declarat Dumitriţa Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și