Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile "Arătarea Domnului" sau "Epifania", şi ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârşitul ciclului de sărbători dedicate Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.
Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", " Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", această din urmă denumire provenind din limba greacă şi înseamnând "arătare", "descoperire", "revelare". Ziua este tratată cu aceeaşi evlavie de creştinii ortodocşi, cât şi de cei catolici.
Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor. Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.
Tradiţia spune că Boboteaza este momentul când cerurile se deschid, iar îngerul păzitor dezvăluie tinerilor care le este norocul şi ursida în dragoste.
Fetele care doresc să îşi viseze ursitul trebuie sa “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfinţit. Se spune că dacă îl vor ţine în sân sau îl vor pune sub perna înainte de a adormi, dar şi daca postesc şi se roagă Sfântului Ioan în ajun de Bobotează, îl vor vedea in vis pe cel cu care le este hărăzit să se căsătoreasca.
În unele zone ale tarii, în ajunul Bobotezei, se spune că pentru a-şi visa alesul, fetele trebuie să mănânce o turtă frământata doar cu 9 degete din 8 linguri de făină şi o lingură de sare şi să-şi lege pe inelar un fir roşu de mătase.
Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfinţirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secăluăelor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încarcatură pentru secaluse crezând că, în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News