În noaptea de 28/29 ianuarie a.c., poliţia a fost sesizată că pe D. N. 1C, în localitatea Mesteacăn, un autoturism se află avariat în şanţul de pe marginea drumului.
Poliţiştii au găsit autoturismul în parcarea unei staţii de carburanţi din localitatea Valea Chioarului. În apropierea acestuia a fost identificat un tânăr de 26 de ani din satul Româneşti, comuna Boiu Mare, care a declarat că nu cunoaşte împrejurările în care a fost avariat autoturismul.
La scurt timp, poliţiştii care efectuau supravegherea traficului rutier pe D.N.1C., au observat că maşina s-a pus în mişcare şi se deplasa spre localitatea Mesteacăn. Poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi au solicitat conducătorului auto să oprească pe marginea părţii carosabile.
Cel de la volan a ignorat semnalele poliţiştilor, care au reuşit să-l oprească în trafic, la o distanţă de aproximativ patru kilometri.
S-a constatat astfel că maşina era condusă de tânărul de 26 de ani, identificat în staţia de carburanţi. Acesta a prezentat poliţiştilor o autorizaţie de circulaţie provizorie expirată din luna mai 2014, o asigurată RCA valabilă până în februarie 2014 şi un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile austriece. Mai mult, el figurează în evidenţe cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Centrul de Sănătate Şomcuta Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri.