Anunțul vine în condițiile în care Ucraina încearcă să obțină sprijinul Turciei pentru a putea continua livrările de grâne fără acordul Moscovei, care s-a retras după atacul cu drone asupra podului Kerci, din Crimeea.

În Consiliul de Securitate al ONU, Rusia a fost acuzată că, din cauza bombardării porturilor din Ucraina, va crește riscul de foamete în țările subdezvoltate, dependente de importurile de hrană.

Într-un discurs ținut la Kremlin, Vladimir Putin a acuzat Polonia că ar avea de gând să intervină direct în conflictul din Ucraina, pentru a anexa o bucată din statul vecin. Paradoxal, președintele rus a declarat că Polonia există mulțumită lui Stalin, deși dictatorul sovietic a invadat țara împreună cu naziștii, iar Rusia a participat la toate cele trei partiții ale Poloniei din secolul 18.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: ”Dacă unitățile poloneze intră în Liov sau în alte zone ale Ucrainei, vor rămâne acolo, pentru totdeauna. Teritoriile vestice ale Poloniei sunt cadoul lui Stalin pentru polonezi. Au uitat prietenii noștri din Varșovia despre asta? Ar trebui să le reamintim.”

Cu toate aceste amenințări, nu e de mirare că polonezii sunt în alertă și fac exerciții la granița cu Belarusul, stat unde au ajuns deja primele contingente ale grupării mercenare Wagner.

Și ucrainenii își întăresc defensiva la granița de nord, tot din cauza unităților de mercenari relocate în Belarus.

Stare de alertă e și în Marea Neagră, unde rușii au organizat trageri cu muniție de razboi, simulând acțiuni pentru blocarea unor sectoare maritime. Dar și lovirea cu rachete a unor ținte de la suprafață.

După ce s-a retras din acordul internațional privind exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, Moscova a declarat că ar putea verifica TOATE navele care se îndreaptă spre porturi ucrainene, ca să se asigure că nu transportă echipamente militare pentru Kiev.

Dimitri Polianski, adjunctul reprezentantului Rusiei la ONU: ”Toate navele, toate ambarcațiunile care merg în apele Mării Negre, spre porturi ucrainene, sunt considerate de către noi drept transportoare de încărcătură militară.”

Serghei Verșinin, ministrul adjunct al afacerilor externe al Federației Ruse: ”Va trebui să ne asigurăm că navele nu transportă ceva nepotrivit, ar însemna să facem verificări, dacă e necesar, ca să ne asigurăm că nu se întâmplă asta.”

În acest timp, reprezentanții Organizației Națiunilor Unite au acuzat Rusia că provoacă o criză a alimentelor prin bombardarea porturilor ucrainene.

Rosemary DiCarlo, Subsecretarul general al Națiunilor Unite pentru afaceri politice și de consolidare a păcii: ”Noul val de atacuri asupra porturilor ucrainene riscă să aibă un impact profund asupra siguranței alimentare mondiale, în special în țări în curs de dezvoltare. Mai mult, așa cum am mai spus, atacurile asupra infrastructurii civile pot constitui o violare a legilor umanitare internaționale.”

Iar ucrainenii încearcă să găsească sprijin la cealaltă mare putere navală din Marea Neagră: Turcia. Președintele Zelenski a avut o discuție cu omologul său de la Ankara, Erdogan.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: ”Dacă cineva din Rusia speră să transforme Marea Neagră într-un spațiu al terorismului, nu va reuși. Știm să ne apărăm și vedem că lumea e gata să lucreze alături de noi în viitor, pentru a aduce pacea în această regiune.”

La Moscova... continuă curățenia celor care se opun lui Putin. Igor Girkin, fost ministru în așa-zisa republică populară Donețk - acuzat că ar fi fost în spatele doborârii unui avion de pasageri deasupra Ucrainei, în 2014 - a fost arestat pentru că l-a catalogat pe Putin drept o... mediocritate lașă. Cât despre Evgheni Prigojin, nimeni nu știe unde e liderul grupării Wagner.

Antony Blinken: ”Dacă aș fi Prigojin, aș fi foarte îngrijorat. NATO are o politică a ușilor deschise, Rusia are o politică a ferestrelor deschise. Și (Prigojin) trebuie să fie foarte atent la asta. ”


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și