Conflictul armat din estul Ucrainei a obligat 110.000 de localnici să fugă în Rusia, alți 54.000 devenind refugiați în interiorul granițelor Ucrainei, a anunțat vineri la Geneva Melissa Fleming, purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), transmit agențiile AFP și EFE.
Dintre cei care au trecut de partea cealaltă a graniței cu Rusia, 9.500 au cerut azil. Reprezentanta UNHCR avertizează de asemenea asupra unei creșteri semnificative a numărului de refugiați în ultima vreme. Astfel, în numai o săptămână au fost înregistrate în Ucraina încă 16.400 de persoane care și-au abandonat locuințele pentru a fugi din calea luptelor dintre trupele guvernamentale și separatiștii rusofoni.
Tot conform datelor furnizate de ONU, aceste confruntări s-au soldat cu 423 de morți, civili și militari, în perioada
15 aprilie — 20 iunie.
Preluare: AgerPres