Salvamontiștii și polițiștii de frontieră din Maramureș au declanșat o operațiune de salvare a trei cetățeni ucraineni blocați într-o ravenă situată între versanții Strunga și Pop Ivan din Munții Maramureșului, a informat duminică directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga.

Cei trei bărbați, cu vârste de 35, 37 și 42 de ani, au apelat numărul de urgență 112, semnalând că sunt epuizați, au provizii insuficiente și că unul dintre ei este rănit și nu se mai poate deplasa. Potrivit acestora, se află în munți de trei nopți, iar condițiile dificile, cu temperaturi scăzute și zăpadă proaspăt căzută, agravează situația. „Unul dintre ucraineni a suferit o accidentare la un membru inferior în urma unei căderi, iar locația în care se află, o ravenă, este greu accesibilă”, a precizat Dan Benga.
Operațiunea de căutare-salvare este în plină desfășurare, fiind coordonată de echipele Salvamont Maramureș, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. „Echipele de salvare montană de prim răspuns și de suport urcă în munte, fiind determinate să acționeze rapid și profesionist pentru găsirea, salvarea și transportul în siguranță al celor trei persoane”, a adăugat directorul Salvamont Maramureș.
Autoritățile continuă eforturile pentru a asigura salvarea celor trei cetățeni ucraineni și pentru a-i aduce în siguranță la bază, în ciuda condițiilor dificile din zonă.
Actualizare
După o operațiune de căutare-salvare care a durat peste cinci ore și jumătate și s-a desfășurat în condiții de iarnă, salvatorii montani, împreună cu polițiștii de frontieră, au reușit să îi găsească pe cei trei cetățeni ucrainieni. Extenuați, după trei zile petrecute în munți, hipotermici și fără provizii, aceștia au refuzat îngrijirile medicale, primind din partea salvatorilor ceai cald, sandviciuri și batoane proteice.
Cei trei ucrainieni au fost evacuați în siguranță din munte și, deși au refuzat transportul la o unitate medicală pentru investigații suplimentare, au fost recunoscători pentru extragerea în siguranță și fericiți că au scăpat de condițiile extreme din ultimele zile. Aceștia au fost predați autorităților competente pentru îndeplinirea procedurilor legale. Operațiunea s-a încheiat cu succes, iar salvatorii montani s-au retras la baza Salvamont.