"Propunerea noastră pentru data alegerilor va fi 27 septembrie. După promulgarea legii de prelungire a mandatelor (aleşilor locali - n.r.), adoptată de Parlament, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare vom adopta proiectul de lege prin care vom propune data alegerilor - 27 septembrie - şi, evident, o serie de alte măsuri, dintre care unele măsuri sunt legate şi de o protecţie a persoanelor implicate în procesul electoral", a afirmat Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Suceava.

Premierul şi-a exprimat convingerea că până pe 27 septembrie răspândirea virusului se va diminua şi vor putea fi organizate alegeri locale.

"Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (...) La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă da (se vor organiza alegeri la data stabilită - n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ", a precizat el.

Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, care prevede că alegerile locale se vor desfăşura pe 27 septembrie.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și